Dupa slujbă, lumea se adună într-o sală din apropiere pentru a face cunoştinţă, a vorbi şi a se înfrupta din bunătăţile „cu dezlegare la peşte“ aduse de fiecare. Se spune o rugăciune, se binecuvântează şi fiecare îşi alege un loc la masă. Eu aleg un loc lângă preot ca sa îl pot intreba despre parohie. „Nu a fost uşor. Am bătut la multe porţi, până să găsim această criptă. Dumnezeu ne-a ajutat să fim primiţi gratuit. Pentru moment împărţim spaţiul cu o comunitate italiană şi slujim din două în două săptămâni. Orice parohie ortodoxă de peste hotare se află în dependenţă canonică de o mitropolie. Elveţia revine celei de la Paris. Mitropolitul nostru este IPS Iosif Popa.

La slujba de deschidere a parohiei noastre acum un an, a luat parte episcopul vicar al Mitropoliei, PS Siluan. Am pornit cu 40-50 de enoriaşi iar numărul creşte continuu“, îmi spune cu vizibilă mândrie. Este deschis, prietenos şi foarte doritor să povestească; îi spun că dacă ne ajuta Dumnezeu, povestea aceasta va apare în „Formula As“, şi-atunci îşi lasă mâncarea de o parte şi-mi dedică cu însufleţire toata atenţia. „Chiar aşa ? „Formula As“ ? întreabă uimit, „eu o citesc mereu pe Internet, şi „Dilema“ şi „22-ul“, totul mă interesează. Vă rog, notaţi ceva foarte important: aici ne bazăm în mare măsură pe tineri, dintre care cel putin trei sferturi din ei sunt licenţiaţi; Zürich-ul este un centru universitar renumit pe plan internaţional şi atrage mulţi doctoranzi, aici cred că avem vreo doisprezece, în matematică, fizică sau chimie, avem multe cupluri tinere. De la Paşti până acum am avut 7 botezuri, peste două săptămâni mai am unul şi în ianuarie altul, aşa ceva e rar uneori chiar şi in România“ spune cu entuziasm. „Aceasta este singura biserica română din spaţiul german al Elveţiei, mai sunt două în Geneva, una în Lausane, una în Sion şi una în Lugano. Avem un consiliu parohial foarte activ, alcătuit din laici, epitropul este un arhitect plecat de 38 de ani din România. După sărbători ne punem serios pe treabă, vrem să găsim un teren ca să ne construim propria biserică, una de lemn, maramureşeană. Sunt tare multe de făcut. Am început să alcătuiesc şi o bibliotecă parohială, de fiecare dată cand vin din România aduc cărţi noi, oricine poate împrumuta. Cu şederea aici e destul de dificil, Elveţia e o ţară restrictivă. Deocamdată eu am permis pentru studii. Cu timpul sper să-mi obţin şi eu de la autorităţi recunoaşterea ca slujitor de cult. Odată recunoscut, acesta este un statut foarte important“. Apoi mai aflu că preoteasa, modesta cântăreaţă din biserică, şi-a luat doctoratul în farmacie în Franţa, la Nancy, şi a obţinut un post de cercetător ştiinţific la Universitatea din Zürich.

Mai arunc o privire înainte de a pleca. O mulţime veselă, zgomotoasă în care într-adevar predomină tinerii. Fiecare are povestea sa, fiecare este o piesă dintr-un puzzle care nu se va mai recompune niciodată în forma iniţială, fiecare, suspendat între „aici“ şi „acolo“, îşi construieşte cum poate bucăţica lui de fericire, împlinire şi legătura cu spiritualitatea. Doamne Ajută !

Alina Mondini, Zurich

<< 1 2 >> înapoi prima pagină