Cum aţi găsit dvs. cititorul ?
Cititorul a fost foarte interesat, mai ales din cauza exotismului. Există desigur o mare parte care nu se atinge de carţi tocmai pentru că este vorba de Europa de Est şi de România. Iar România nu joacă nici cel mai mic rol în peisajul psihic al cititorilor. Cei care vin la prezentările de carte sunt interesaţi, au fost în România, au ajutat România, vor să mai meargă, au un contact emoţional sau de alt tip. Acest public îl am de partea mea. În schimb, România nu joacă un rol important. Despre ea nu se publică şi nu se scrie decât foarte puţin. Ieri a fost publicat în Neue Zürcher Zeitung (n.red. unul dintre cele mai importante ziare de limbă germană din Elveţia) un text dintr-o carte a unui scriitor român dar în rest, aici există foarte puţine urme ale civilizaţiei româneşti. Asta este în parte problema României, în parte a ignoranţei vestului. Dar desigur vestul nu are nevoie de România. Apar din când în când articole care se ocupă de probleme specifice cum ar fi antisemitismul lui Cioran şi Eliade sau o călătorie în Carpaţi unde trăieşte o mică minoritate – rutenii, şi cam atâta. Când vii ca scriitor est european şi publici în germană peisaje est europene interesul este mare dar se limitează la acei puţini individualişti care caută literatură bună.

Când a apărut a doua carte „Scurtul drum spre casă“ ?
A apărut acum şase luni, titlul sună mai bine în germană decât în română. Ea reflectă un drum interior, psihic, nu o distanţă care se lasă măsurată în kilometri. Este un drum de nemăsurat dintr-o diasporă, dintr-un exil, dintr-o emigraţie din Elveţia către ţara natală. Un drum făcut de doi tineri de 22-23 de ani, care la noi se cheamă „secondos“ adică generaţia a doua de străini. În momentul în care devine posibilă călătoria spre est, în 1990, ei pleacă şi trăiesc un basm urban, realist, în Viena, Budapesta, Timişoara până la Marea Neagră, în căutarea rădăcinilor lor natale.

Poate şi a maturităţii ?
Desigur acest voiaj are ca simbolică a psihicului călătoria spre maturitate. Ei se maturizează pe drum, fiind obligaţi să ia nişte hotărâri pe care în Zürichul anilor 1990 nu le putau lua pentru că trăiau într-o societate bogată, pentru că existau drogurile, acest cancer al unei generaţii care se narcotiza zi de zi. Într-un loc unde te narcotizezi nu poţi să devii matur. De aceea era necesară această călătorie. Ei intră în societăţile de est chiar atunci după schimbări, şi văd transformările masive care au loc dar şi substanţa care se pierde, văd şi ceea ce este contradictoriu, oraşele respiră deja vremurile noi şi în acealşi timp sunt distruse, oamenii speră după atâţia ani de nesperanţă dar trăiesc cu frica zilei de mâine. Cartea a fost foarte bine primită. Mi-a fost teamă să nu se adeverească ce mi-au spus unii că a doua carte va fi mult mai aspru primită. Nu s-a adeverit, cartea primeşte critici bune, este văzută mai matură, mai dezvoltată decât prima.

Şi dvs. vă simţiţi mai matur, mai dezvoltat ?
Da, cred că m-am maturizat şi ca persoană şi ca scriitor. Am intrat într-un spaţiu public în care trebuie să am opinii, să scriu articole.

<< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 >> înapoi prima pagină