Cum aţi intrat în spaţiul public ?
Imediat după publicarea primei cărţi, m-a contactat redactora şefă de la Tages Anzeiger (n.red. un alt ziar important de limbă germană din Elveţia) şi mi-a propus o colaborare. De atunci public o coloană o dată pe lună. În acest spaţiu social devii o persoană cu păreri pe care le exprimi deschis, public, şi trebuie să-ţi asumi o responsabilitate încă de la concepţia textului. Procesul de creaţie merge mână în mână cu cel de responsabilizare, de conştientizare a ceea ce spui. Acea naivitate pe care o aveam la prima carte, pe care am scris-o în parte pentru mine, am pierdut-o. Asta are şi părţi rele, autocontrolul, conştientizarea pot să ducă şi la blocare.

Aţi avut momente de blocare ?
Acum la a treia carte am păşit pe un drum greşit. M-am pierdut într-o junglă de idei şi de ambiţii, pentru conflictul cărţii şi pentru limbaj. Un an de zile am scris lucruri pe care acum trebuie să le revizuiesc.

Ce v-a condus la scrierea celei de a treia cărţi ?
Prima carte tratează un subiect biografic. A doua carte are tot un subiect biografic dar procesul de creaţie, de ajustare a textului se măreşte, părţile autobiografice scad şi trec oarecum în substrat nu mai sunt evidente, la suprafaţă. În a treia carte nu mai sunt aşa de direct implicat, dar în substrat rămâne tot o temă personală. Prima carte trata într-un mod anecdotic viaţa în comunism a unui băiat, îmbolnăvirea de o maladie musculară şi plecarea pentru operaţie în 1977 în America, întoarcerea şi adolescenţa în România. Cartea a surprins pe vestici, chiar a entuziasmat. Cititorii se aşteptau la o literatură sumbră, care să rămână în gât sau în stomac, să nu poată fi digerată şi deodată această carte a avut un stil poetic şi o uşurinţă a existenţei. Şi-atunci oamenii s-au gândit, a ! se poate vorbi despre Europa de Est şi în termeni mai favorabili. De aici succesul cărţii.

Poate şi datorită umorului foarte natural ?
Umorul şi percepţia. Eu am folosit un truc, am creat personajul băiatului prin perspectiva căruia se vede lumea din est. Aşa am putut să o descriu mult mai uşor. Dacă aşi fi creat un personaj adult, el ar fi avut o altă analiză a vieţii din jurul lui. Există destulă literatură scrisă de dizidenţi, dar eu fiind plecat de la adolescenţă nu mă simţeam în stare şi nici nu aveam dreptul de a prezenta lumea comunistă cu instanţe de control şi poliţie secretă, aşa cum apărea în această literatură.

<< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 >> înapoi prima pagină