mi-ar fi plăcut

să-ți pot surâde ție,

unui necunoscut,

dar făr-a ști

nici ce, nici cine

mă reține făr-a fi văzut,

nu pot.

mi-ar fi plăcut

să pot privi la tine,

celui atât de necunoscut

însă vibrațiile atomilor din mine

mă perturbă

și oricât eu aș vrea...

nu pot.

Stăteam şi mă gândeam, parcă ieri, la Praga... Gândeam asupra câtorva chestiuni esenţiale legate de mine şi de una din pasiunile mele, scrisul. Îmi place să scriu. Iar atunci când scriu mă simt parcă cu câteva procente mai vie. Mai existentă. Mai prezentă. Ori, reflectam asupra fraptului... când scriu.

let me spend my fears

before I meet you in real

and let me cry enough

before this point I make it clear

let me bedressed instead...

to have cold, beeing alone, waiting on you

and let me bring you here, 

at the same bable, that I'm on, the real me. 

Dacă tot ce s-a petrecut pân-acum

adunat cu tot ce nu s-a petrecut,

divizat cu zilele ce s-au scurs

dădea sau ar da un număr rotund

ei bine... atunci... şi numai atunci...

eu, cea mânioasă, şi ranchiunoasă chiar

eu, cea care judecă şi nu prea iartă, dar

tot aşa şi cea care ştie a pricepe, 

Mă întrebam azi-dimineaţă

cum ar fi fost să fi trăit

cândva, cu secole în urmă

când a gândi spunea că-exişti

şi când gândeai ştiai că rişti, 

nu ca acum...

Mă mai gândeam 'n acelaşi sens, 

să fi trăit, cândva, 'ndeva, 

când Aristote susţinea

diverse teze, îmbrăca idei

Adio acum,

Adio ție, celui din trecut.

Și-adio ție, celui care

M-ai sufocat neîncetat

Și fără milă, și fără tact

I'll tell you all my fears

Cand ma gandesc, 

A plouat. 

Stii, de cand nu ne-am mai vorbit