Centrul cultural român din Neuchâtel

Omagiul CCRN, Vevey, 2011

Sâmbătă 15 ianuarie 2011 a avut loc, la Vevey, tradiţionala întâlnire prilejuită de comemorarea naşterii marelui nostru poet şi patriot Mihai Eminescu.
 
Reprezentanţi ai Centrului Cultural Român din Neuchâtel au participat la aceasta manifestare şi, cu această ocazie, a fost depus un buchet de flori în semn de omagiu, la bustul acestuia.

 

Concert de colinde în Neuchâtel

Centrul cultural român din Neuchâtel vă invită luni, 13 decembrie 2010, la Concertul de colinde susţinut de Corala "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava, sub bagheta părintelui profesor Lucian Talban Popescu.

Manifestarea "Arhitectura română ieri și azi" - cum a fost

Pe data de 4 Iulie 2010 Centrul Cultural Român din Neuchâtel a organizat manifestarea intitulată "Arhitectura română ieri şi azi".

 

Programul a debutat cu o scurtă inaugurare din partea organizatorilor urmată de vizita comentată de către Olivier Charena (Geneva) iar apoi "Diaporamă cu comentarii" prezentată de Mihai Ţugui (Neuchâtel).

 

Recital de muzică de cameră Emanuel Tudor

Centrul cultural român din Neuchâtel vă invită la un recital de muzică de cameră susținut de tânarul violonist român Emanuel Tudor, student în "Solo Performance Master Diplom" la Hochschule für music din Lucerna, în clasa Prof. Sebastian Hamann.


Pagini

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by


 

Subscribe to RSS - Centrul cultural român din Neuchâtel