Christoph Blocher renunță la scaunul de parlamentar și pare să schimbe sistemul politic elvețian

Christoph Blocher renunță la scaunul de parlamentar și pare să schimbe sistemul politic elvețian

Trimis de Giorgia la Vin, 05/09/2014 - 17:11

Da, este oficial, Christoph Blocher renunță la scaunul (și nu la fotoliul) de  parlamentar.

 

Așa cum bine se poate vedea și din imaginea atașată Parlamentul elvețian are scaune, nu fotolii. Munca de parlamentar este foarte aproape de voluntariat, parlamentarii primesc doar indemnizații pentru ședințe, pentru deplasări și, nu în ultimul rând, cazarea în Berna le este asigurată tot din acest buget anual, în jur de 150 000 CHF pentru un parlamentar din Consiliul Statelor și 130 000 CHF pentru un parlamentar din Consiliul Național.

 

Christoph Blocher este unul din cei mai bogați politicieni elvețieni și în același timp unul dintre investitorii de bază în partidul dezvoltat de el, SVP. Cu funcție de vice-președinte în SVP, Christoph Blocher întoarce spatele Parlamentului elvețian prin renunțarea la mandatul politic de parlamentar în Consiliul Național. Această decizie nu vine din întâmplare și cine cunoaște activitatea politică al celui mai controversat politician elvețian știe că el se poate retrage din Parlament dar NU și din politică.

 

Elveția cunoaște un sistem politic al democrației consensuale. Opoziția la  nivel de guvernare nu există. Christoph Blocher a declarat însă pe site-ul său, într-un interviu privat, că de acum va promova politica de opoziție. Metoda este îngreunată de consensul politic parlamentar, dar un instrument valabil pentru modelul de opoziție pe care el ar putea să-l promoveze este implicarea electoratului, respectiv finanțarea diverselor inițiative și politici contra deciziilor parlamentare sau ale Consiliului federal. Cu alte cuvinte, Christoph Blocher pornește cruciada sa proprie, din afara Parlamentului elvețian, pe care-l definește ca fiind prea birocratic. Acuzat în presă că disprețuiește Parlamentul, Blocher contraatacă parafrazând deciziile din ultimile săptămâni ale Parlamentului ca fiind acte de dispreț față de decizia suverană a electoratului. Referire la 9 februarie 2014, vot ce își găsește foarte greu aplicarea în formă legislativă datorită conflictelor ce apar din acest vot între UE și Elveția.

 

Deczia sa publicată astăzi 9 mai 2014, intră în vigoare la sfârșitul lunii mai 2014.

 

În ce măsură va reuși să formeze o opoziție politică în formă originală, rămâne de urmărit în presă și evident în secțiunea politică a Casei Romanilor din Elveția.

 

Despre Christoph Blocher pe scurt:

  • Născut în 11 octombrie 1940 în orașul Schaffhausen în cantonul cu același nume
  • Face parte dintr-o familie cu 11 copii, tatăl său fiind preot. Stră-străbunicul este un predicator-pietist migrant din Regatul Württemberg, deci originea sa este germanică, cel puțin pe linia tatălui
  •  Este căsătorit cu Silvia Blocher, fostă învățătoare. Au împreună trei copii, două fete și un băiat. Locuiește în Herrliberg și periodic în Castelul Rhäzünshttp://de.wikipedia.org/wiki/Schloss_Rh%C3%A4z%C3%BCns). Castelul fiind cumpărat de firma condusă de familia Blocher, EMS-Chemie AG, este dat în folosința lui pe toată perioada vieții.

 

Activitatea politică (aspecte relevante):

  • 1992 implicarea politică în campania și în discursul anti aderării Elveției la Spațiul Economic European. Implicare încununată cu succes, punctul decolării sale politice. Această politizare din anul 1992 este de relevanță istorică pentru sistemul politic elvețian. Deciziile care au urmat din acel an, au marcat pe de o parte dorința Elveției de a se apropia de sistemul politic european, pe de altă parte s-a creat un coridor de izolare prin parole și acțiuni politice cu noanțe de naționalism 
  • În 2003  Christoph Blocher este ales în Consiliul federal al Elveției. Cu acest vot partidul lui, SVP, a primit un al doilea loc în Consiliu federal. Formula magică de 2 - 2 - 2 -1 respectiv FDP 2 - CVP 2- SP 2 și SVP 1 se schimbă în: FDP 2 - CVP 1 - SP 2 - SVP 2
  • În 2007 nu a mai fost ales în Consiliul federal, locul său a fost ocupat de Eveline Widmer-Schlumpf, dată apoi afară din SVP, dar păstrându-și poziția în Consiliul prin noul partid BDP.
  • 2011 la alegerile parlamentare Christoph Blocher pierde candidatura în Consiliul Statelor dar câștigă mandatul de parlamentar în Consiliul Național. 

 

 

Giorgia Seeholzer, Luzern

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by