Decizia asupra liberei circulații depline pentru România și Bulgaria se lasă așteptată

Decizia asupra liberei circulații depline pentru România și Bulgaria se lasă așteptată

Trimis de Giorgia la Mie, 04/30/2014 - 22:03

Conform comunicatului dat publicității de Consiliul  federal la data de 30. aprilie 2014  primele țări care vor beneficia de libera circulație deplină sunt țările membre UE-8, această decizie intră în vigoare la 30 aprilie 2014. Următorul val este al țărilor membre UE-17, decizia va fi aplicată din data de 31 mai 2014.

 

Tot cu această ocazie trebuia luată și hotărârea asupra prelungirii sau nu a clauzei de salvgardare pentru România și Bulgaria. Decizia a fost amânată pentru sfârșitul lunii mai.

 

În comunicatul prezentat presei se reamintește rezultatul votului din data de 9 februarie 2014 cu referire la reducerea migrației în masă în Elveția. Astfel Consiliu Federal a menționat pregătirea și prezentarea unui concept de aplicare a votului până la sfârșitul lunii iunie, concept ce urmează apoi a fi promovat spre implementare până la finele anului 2014.

 

Altfel spus, decizia din 30 aprilie 2014 referitoare la libera circulație deplină a celor 25 de state membre UE este o decizie temporară, cu aplicație imediată.

 

Sursa:  https://www.news.admin.ch/message/index.html?lang=de&msg-id=52803

 

Giorgia Seeholzer, Lucerna

 

Actualizare 28 mai 2014: Decizia a fost luată

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by