Elveţia, un caz paradigmatic al politicii de integrare

Elveţia, un caz paradigmatic al politicii de integrare

Trimis de Giorgia la Vin, 02/03/2012 - 22:37

Pornind de la descrierea lui Karl Deutsch (titlul articolului) despre sistemul politic elveţian, am avut curiozitatea de a asculta prelegerile invitaţilor Institutului elveţian pentru studii internaţionale în contextul în care ultima prelegere, din sesiunea de toamnă, a fost susţinută de Andrei Pleşu.


Astfel, din prelegerile prezentate de Kaspar Villiger, preşedintele Consiliului administrativ al UBS-Elveţia, Jean Claude Juncker, primul ministru al Luxemburgului, Roman Herzog, fost Preşedinte al Republicii federale germane (1994-1999) şi membru de onoare al Academiei Române (din 1995) şi Didier Burkhalter, Consilier federal, ministru al Departamentului de interne, am reuşit să fac o sinteză a actualei situaţii socio-politice în care se află Elveţia în contextul celor două tendinţe: pro şi contra apartenenţei Elveţiei la Uniunea Europeană.
 
Această sinteză este în acelaşi timp textul introductiv al noii serii ce va fi publicată pe www.casa-romanilor.ch cu tema: „Politica şi societatea elveţiană, o prezentare pe înţelesul tuturor”. Următoarele articole vor descrie succint cei mai importanţi piloni ai sistemului politic elveţian şi anume: democraţia directă, sistemul federalist şi pluralismul. Obiectul prezentării: structura Parlamentului, partidele politice, sistemul de voluntariat numit Miliz şi diversitatea socio-culturală şi lingvistică.


„Elveţia cel mai liberal stat din Europa”

Acesta este titlul prelegerii Consilierului federal Didier Burkhalter în cadrul conferinţei ce a avut loc la Universitatea din Zürich în data de 10 octombrie 2011. Elveţia nu este doar cel mai liberal stat din Europa, este şi unul din statele cel mai bine situat din punct de vedere economic. Dacă am face un paralelism între Elveţia şi Uniunea Europeană (compusă din 27 de ţări), avem, pe de o parte, un stat mic, cu o structură economică puternică şi o monedă atât de bine cotată încât a devenit în acelaşi timp o piatră de hotar în schimburile economice şi, pe de altă parte, o Uniune Europeană apăsată de datorii publice, în special anumite ţări din cadrul acesteia, cu o rată de şomaj ridicată; o Europă marcată de o teamă de viitor, ce descurajează orice optimist.

O prognoză a lui Friedrich Dürrenmatt pare să-i atragă atenţia în mod deosebit şi Consilierului federal Burkhalter: „Lumea ar trebui să se elveţienizeze”. Dacă termenul nu-l veţi găsi în dicţionarul român nu-i de mirare, verschweizern, nu-l veţi găsi nici în cel german. Acest termen încearcă să exprime ştanţarea unui sistem ce s-a dovedit a fi „very successful”, anume cel al frânării datoriilor prin forţe proprii. „Schuldenbremsung” în germană, „la regle d'or” în franceză, este chintesenţa succesului economiei elveţiene. Acest termen şi aplicabilitatea lui au devenit  cel mai important bun al exportului elveţian. De la Berlin, Roma, Madrid până la Washington, acest sistem s-a implementat deja sau se află în faza de dezbatere a implementării lui. O patentare a acestui termen sub numele de „Regle suisse” ar confirma încă o dată prezenţa Elveţiei pe scena politică internaţională.

Reputaţia unui stat devine la fel de importantă ca a unei firme în contextul unei economii de piaţă. Este nevoie de mult timp ca un stat să-şi poată construi o imagine pozitivă, o reputaţie de talie mondială, dar este nevoie de foarte puţin ca această credibilitate să fie pierdută. De aceea Elveţia va fi mereu suficient de reticentă la schimbări bruşte, schimbări ce pot aduce daune acestei imagini. În momente de criză, ea a fost susţinută de ceea ce au în comun cetăţenii ei şi nu de diferenţele dintre aceştia. Sistemul politic elveţian înseamnă muncă şi devotament. Rezultatele acestuia însă vorbesc de la sine: stabilitate şi durabilitate. Ele conferă  acţiunilor politice legitimitate ce contribuie  în acelaşi timp la succesul economic.
 
În ciuda prognozelor negative, Elveţia beneficiază, încă, de un standard al vieţii foarte ridicat. Teama de suprapopulare, de presiune din parte emigranţilor, de schimbări demografice ce ar avea loc, pare să fie o teamă a clasei de mijloc, clasă ce a fost mereu un pilon puternic al societăţii elveţiene.
 


Tradition ist nicht das Aufbewahren der Asche, sondern das Weitergeben der Flamme!” (Thomas Morus)


Tradiţia nu înseamnă să păstrezi cenuşa ci să dai flacăra mai departe. Schimbările ce au loc pe plan internaţional nu pot lăsa Elveţia indiferentă. Una din priorităţile acestei ţări este folosirea la maxim a celei mai importante resurse pe care o are: tineretul. Resursele umane, reprezentate în primul rând de tineret, sunt bunul cel mai de preţ al oricărui stat care-şi respectă cetăţenii. Un sistem dual de învăţământ, o etică intactă a muncii, o piaţă de muncă flexibilă sunt câteva din criteriile care au ajutat Elveţia să se afle pe o treaptă superioară în ceea ce priveşte şomajul la nivelul tinerilor absolvenţi. Cu un procent de 3,2%, în comparaţie cu Spania 45%, Portugalia 30%, România 23%, Elveţia demonstrează încă o dată ca valorile sale liberale duc la un echilibru ce se răsfrânge şi în sistemul social şi de sănătate.

 

Toate principile reprezentate de valorile liberale: egalitate de şanse, performanţă şi responsabilitatea asumată la nivel individual sunt valori ce par a revigora starea amorfă a Uniunii Europene, unde tensiunile dintre generaţii şi păturile sociale par a întări criza actuală. Din nou, Elveţia este un bun sistem de referinţă. Este ţara care demonstrează dimensiunile reale ale asumării propriei responsabilităţi. Electoratul său defineşte structura politică. Drept la vot au toţi cetăţenii elveţieni ce au împlinit vârsta de 18 ani. Ei aleg pe cei 46 de membri ai Consiliului de Stat (reprezentanţii cantoanelor) propuşi de partidele politice pe o perioadă de 4 ani şi pe cei 200 de membri din Consiliul Naţional pe o perioadă tot de 4 ani, dar pe un sistem proporţional al partidelor alese în Parlament. Consiliul Naţional şi de Stat sunt cele două Camere care formează Parlamentul. Cetăţenii cu drept de vot, au posibilitatea de a modifica sau iniţia promulgarea de legi în Parlament prin instrumentul Referendumului şi al Iniţiativelor. Aceasta este democraţia directă a Elveţiei, iar următorul citat descrie necesitatea păstrării acestei valori, prin respectarea cetăţenilor săi:
 
- "Dacă aş avea voie să aleg doar un singur criteriu pe baza căruia aş măsura calitatea politică a unui stat, nu aş ezita să aleg criteriul celui mai scăzut procent de şomaj la nivelul tinerilor. O ţară care neagă tineretului şansele la viaţă nu poate avea o conştiinţă împăcată. Cea mai importantă resursă, tinereţa, rămânând nefolosită." - Didier Burkhalter
 

 
„Oamenii au nevoie de prosperitate. O ţară are nevoie de identitate. O ţară doreşte să fie respectată şi apreciată pe plan internaţional.”

Sunt afirmaţii pe care Kaspar Villiger a încercat să le argumenteze în prelegerea din 8 noiembrie 2011 din cadrul aceleiaşi sesiuni, ce a avut loc la Universitatea din Zürich. Elveţia este o ţară prosperă, are o identitate formată de-a lungul istoriei şi este respectată. Imaginea sa pozitivă în rândul populaţiei, interne sau externe, fiind chiar mai consolidată ca cea din domeniul economic.
 
Politica băncilor este una mai puţin accesibilă cetăţeanului obişnuit. Totuşi oamenii simt că tot ceea ce se întâmplă în această lume complexă a finanţelor are consecinţe şi asupra lor. Istoricul în economie Harold James afirma într-un interviu: „O ţară mică precum Elveţia nu ar putea supravieţui ca singură ţară stabilă, înconjurată de o lume instabilă, fără să nu fie în mare pericol."
 
Realitatea este: oamenii aflaţi în sărăcie nu beneficiază de o libertate reală. Oamenii fără identitate nu au rădăcini nicăieri, iar pe timp de nesiguranţă socială se simt fără apărare şi autoritate. În astfel de momente, oamenii caută ajutor, susţinere în structura statală. Statul este cel care ar trebui să intervină, să ofere soluţii, oportunităţi, să deschidă noi perspective. Discuţiile aprine pe tema „cine conduce statul, politica sau economia?" se lovesc de realitate: acolo unde Statul este în curs de falimentare, acolo nu există nici prosperitate.
 
Prosperitatea unui stat apare în urma unei economii competitive. Cum se explică, că un stat precum Elveţia, cu un număr de locuitori echivalent unui oraş mediu din China, fără ieşire la mare, fără prea multe resurse minerale, a demonstrat o astfel de prosperitate economică? Răspunsul prezumtiv pe care-l dă Kaspar Villiger este: un înalt nivel al calificărilor din învăţământ, hărnicie şi un popor în care poţi avea încredere. Un simţ dezvoltat pentru propria responsabilitate, o doză sănătoasă de scepticism în implicarea statului în probleme interne, o administraţie loială şi ferită de corupţie, o constituţie economică liberală, un sistem de impozitare competitiv, siguranţa sistemului juridic, o bună infrastructură, deschidere spre o economie de piaţă mondială, toate aceste elemente fiind structurate pe munca depusă în decurs de zeci de ani, în domeniul social, politic şi economic.
 
Înţelegând câteva din atuurile acestei ţări, înţelegând importanţa ei pe scena economică şi politică internaţională, devine vizibil atât interesul unora de-a o avea ca parteneră cât şi reticenţa altora de-a accepta parteneriate cu urmări ce pot dezechilibra statutul actual. „În situaţii de criză, simţim deseori o singurătate, o lipsă a prietenilor”- Kaspar Villiger.
 
Această teamă de izolare, de respingere este folosită în mod oportunist de partide de extremă dreapta în promovarea „valorilor” naţionaliste, dogmatice, conservative. Elveţia este un caz politic paradigmatic pentru că a reuşit să depăşească divergenţele, să depăşească tot ceea ce înseamnă conflict intern. Acest stat a luat fiinţă în ciuda, sau poate tocmai datorită plurităţii sale, lingvistice, religioase, culturale şi istorice. Două zone latine, unite cu o zona germanofonă, patru limbi oficiale, lupte confesionale, interese ale marilor puteri imperiale, două războaie mondiale nu au reuşit să destrame mica dar puternica ţară Elveţia.
 
Este Elveţia o enigmă? Cui se datorează această durabilitate în faţa intemperiilor socio-culturale, vom descoperi împreună în articolele ce urmează.
 
Giorgia Seeholzer, Lucerna

 


Notă: am ales ca sinteză din prelegerile ce au vut loc până acum doar aspectul politic al Elveţiei. Pledoariile şi argumentările cu nuanţă politică de aderare la Uniunea Europeană nu fac obiectul acestei serii, deci, în acest context, nu le consider relevante.

 

 

Comentarii

Trimis de izvor110 la

        Frumos articol.  As adauga pe linga meritele clasei de mijloc si acelea unei clasei fortunate deosebite .  Respectul    fata de cel ce munceste,modestia dusa la extrema ,contopirea cu restul populatiei sint numai citeva trasaturi    specifice elvetiei.     

imaginea utilizatorului Giorgia
Trimis de Giorgia la

pentru feedback. Cu cat mai multe puncte de vedere cu atat mai bine, mai ales daca vin si din partea franceza a Elvetiei. Stiu ca exista diferente destul de consistente, deci orice completare sau corectura venita dintr-o zona italiana, franceza dar si germana nu fac decat sa completeze util articolul. La ce te referi cand spui "clasa fortunata" ? 

Trimis de izvor110 la

         Bonjour,vorbind de persoane fortunate m-am referit la cei cu ,,bani,, sau posturi importante care traiesc              printre noi iar copii lor merg la scoala cu ai nostrii...Nu generalizez dar acest lucru este inimaginabil in            romania sau cel putin la bucuresti unde ,,elita,,se separa ca uleiul de apa, de ceece ce chiar jurnalistii        numesc ,,restul lumii,,-,,omul de rind,,.

imaginea utilizatorului Giorgia
Trimis de Giorgia la

da ai absoluta dreptate. Cu toate ca exista si zone unde doar "milionarii" au acces, asta nu pt ca le-ar fi doar lor rezervat, ci pur si simplu costurile sunt extrem de mari pt "omul de rand". In general insa, asa e cum spui.  Imi aduc aminte de cateva persoane cu care am avut de-a face fie in scoala ( copiilor ) fie la sport, persoane atat de simple incat in momentul in care am aflat ca sunt milionari pur si simplu nu am crezut. Veneu de ex la fitness in cel mai obisnuit costum de sport, stateau la taclale cu noi angajatii in cel mai lejer stil, oameni foarte placuti. Ca apoi sa aflu ori ca sunt sefi de trusturi, ori ca sunt actionari majoritari la diverse firma gigant gen Roche.  Ca sa nu mai zic ca aici, poti participa deschis la multe evenimente unde participa persoanlitati politice. Poti merge si dialoga cu ei, poti chiar bea o cafea. Incredibil in RO. O intalnire cu un ministru sau consilier de stat nu are loc decat pe o agenda INCHISA. Aici uite, un eveniment la care orice persoana poate participa si mai este si GRATIS. Doar Apero dupa costa: http://www.europa-forum-luzern.ch/index/naechste_tagung/programm.htm  Die öffentliche Veranstaltung vermittelt einen Überblick über die aktuellen und künftigen wirtschaftlichen und gesellschaftspolitischen Herausforderungen der Zuwanderung in Europa und der Schweiz. Die Podiumsdiskussion beleuchtet darin insbesondere die Zusammenhänge zwischen Zuwanderung und Arbeitsmarkt. Vorsitz:Urs W. StuderHauptreferenten:Simonetta Sommaruga , Gerd Leers .

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii