Ştefan Racovitză
Căminul Românesc




Stimate domnule Racovitză, din 1992 aţi preluat redacţia revistei „Căminul Românesc, foaia de legatură a românilor din Elveţia“. Din martie 2000 o publicaţi şi în formă electronică. Cum apreciaţi acum, dupa 13 ani, munca pe care aţi depus-o la aceasta revistă ? Ce v-a marcat pozitiv ? Dar negativ ?

Dincolo de ceea ce înseamnă asta ca volum de muncă (enorm), editarea „Căminului românesc“ mi-a permis să revin la jurnalism, după destui ani petrecuţi departe de acesta. Nu poţi să scrii despre actualitatea românească cu regularitate fără să ştii ce se petrece în ţară. Obligaţia de a fi la curent cu ce se petrece în ţară a devenit un fel de a doua natură; prima treabă a zilei a devenit lectura ziarelor româneşti pe Internet. Asta este şi negativ, timp, şi pozitiv.


Cine face parte din redacţia revistei ? Cum alegeţi autorii articolelor publicate ?
Din redacţie nu fac parte decât eu, din păcate. Totul se petrece în mica încăpere de 10 m pătraţi din apartamentul meu, care este bibliotecă, birou, redacţie, arhivă şi ce o mai fi. Am avut de-a lungul timpului doi coredactori, care mi-au adus mult, şi am mulţi colaboratori, mai mult sau mai puţin permanenţi, ca şi alţii ocazionali. Privind felul în care îmi aleg colaboratorii, trebuie să spun ca am moştenit câţiva, care s-au tot schimbat pe drum, pe alţii îi solicit, alţii se oferă singuri. Primesc şi multe materiale, din care destule nu sunt publicabile.


Ce fel de feed-back primiţi de la cititori ? De unde vin aceştia ? Este revista întradevăr o „foaie de legătură” ?

Nu ştiu dacă revista este cu adevărat o foaie de legătură. Aşa am dorit să fie. Uneori cred că şi este. N-am date statistice sau de alt fel care să-mi permită să ştiu exact cum stau. Anumite ecouri, abonamentele, scrisorile de la cititori, mă fac totuşi să cred ca sunt relativ aproape de ce doream.

Tirajul revistei, între 650 şi 1500, este totuşi unul confidenţial. Fişierul de adrese acoperă Europa de Vest, România, Moldova, Statele Unite, Canada, Mexicul şi alte ţări.


În luna septembrie a anului trecut a fost inaugurat momumentul „Harta Gulagului Românesc” în curtea bisericii românesti din Chene-Bourg. Aţi fost implicat în realizarea acestui proiect ? Cine l-a iniţiat ? Cine l-a finanţat ? Cum au fost aleşi cei trei studenţi care l-au realizat ? A înregistrat monumentul vreun un ecou şi în afara comunităţii româneşti (în Geneva a fost până de curând o expoziţie despre Gulagul sovietic care a durat câteva luni) ? Ce alte proiecte aveţi pentru viitor ?

Sigur ca am fost implicat, ca toţi membrii comitetului „Comunitătii române din Elveţia“ în realizarea Hărţii Gulagului. Meritul principal revine însă bătrânilor deţinuţi politici ca Dumitru Ionescu, Georges Mazilu şi alţii care au preluat ideea altui fost deţinut, dl Ion Ganea-Argeş. Fără îndârjirea cu care aceştia au urmărit realizarea ideii, monumentul nu s-ar fi putut realiza. Finanţarea n-a fost o problemă. Totul a fost facut pe baza de benevolat, ca tot ce a realizat Comunitatea de când există ea, începând cu construirea bisericii din lemn şi cu „Căminul românesc“. A fost publicată deschiderea unui concurs, la care au participat patru proiecte; o comisie special alcătuită a ales proiectul tinerilor studenţi arhitecţi români. Fără să fi înregistrat toate menţiunile din presă, ştiu ca Harta de la Geneva este cunoscută şi va intra în circuitul monumentelor de gen. Nu ştiu încă nimic despre alte iniţiative asemănătoare.


Puteţi să ne vorbiţi despre „Comunitatea românilor din Elveţia” ? De când a luat fiinţă ? Ce fel de activităţi are ? Cine se poate înscrie ca membru ?

Din câte ştiu, Comunitatea a fost înfiinţată în anul 1980, poate puţin înainte. Cel care a fondat-o a fost domnul Ion Broşteanu. Tot el înfiinţat şi revista „Căminul românesc“. Primul număr a apărut în aprilie 1982. Comunitatea a apărut ca ascociaţie având ca scop adunarea fondurilor pentru construirea unei biserici ortodoxe pentru românii din Geneva. Banii au fost adunaţi, biserica s-a construit şi Comunitatea are azi scopul asigurării funcţionării parohiei şi întreţinerea bisericii din lemn, un foarte frumos monument de arhitectură din Cantonul Geneva.

Comunitatea se implică şi în alte activităţi, cum ar fi Chermeza Comunităţii, prilej oferit românilor din zonă de a se întâlni. Dupa o întrerupere de doi ani, traditţia va fi reluată în acest an, sala de la Chene-Bougeries fiind din nou disponibilă. În Comunitate se pot înscrie toţi cei ce doresc să contribuie la îndeplinirea scopurilor înscrise în statutul Comunităţii şi sunt de acord cu acesta.


Este evident din articolele dumneavoastră că sunteţi la curent cu evenimentele sociale şi politice din România. Care sunt impresiile dumneavoastră cu privire la rezultatele alegerilor din 2004 din România ?

Ca fiecare schimbare de putere, şi aceasta a suscitat mari speranţe. Fără sa fiu prea optimist, cred că noua echipă, în ciuda defectelor ei, tot români sunt, tot în România au trăit toţi, va rupe cu incredibila corupţie întrupată şi întreţinută de echipa lui Iliescu, Năstase şi ai lor. Că aceasta se va face aşa cum trebuie, sau aşa cum se va putea, răâne de văzut. Oricum, cred că va fi mai bine.


Aveţi colaborări publicistice în afara „Căminului românesc“ ? Poate că pentru presa elveţiană unele articole ale dumneavoastră ar putea reprezenta o sursă de informaţii cu privire la situaţia trecută şi actuală din România. În perspectiva integrării în Uniunea Europeana asemenea informaţii devin din ce în ce mai căutate. Aţi întreprins ceva în acest sens ? V-aţi gândit să publicaţi în presa elveţiană ?

Am avut colaborări substanţiale în afara „Căminului românesc“. Am în vedere mai ales presa românească din afara României. Am publicat sporadic şi în presa elveţiană. Cum nu sunt un om de stânga accesul meu la acestea este limitat. Militantismul politic, sectar, al publicisticii elveţiene, dar şi franceze, mă exasperează. În afara câtorva excepţii, jurnalistul occidental lambda este neinformat, incult, sectar, părtinitor, antiamerican prin definiţie, cu alte cuvinte infrecventabil. Pentru mine măcar. De unde şi lipsa mea de interes de a mă adresa ziarelor elveţiene.


Vă mulţumesc.


A consemnat
Alina Mondini, Zürich


Ultima actualizare: 16 aprilie 2005

înapoi v-a plăcut ? prima pagină