Adrian Wanner




Consider România o ţară fascinantă cu un mare potenţial,
convorbire la Zürich cu Adrian Wanner, profesor de literatură la Pennsylvania State University

Domnule Profesor, tocmai aţi publicat la Editura Pano în Zürich un volum bilingv de poezie germano-român. Sunteţi elveţian vorbitor nativ de germană, specializat în franceză, italiană şi rusă – şi trăiţi în Statele Unite. Ce v-a determinat să vă lansaţi în aventura limbii române?

A fost într-adevăr o aventură care a început cu vizita poetei Liliana Ursu la Pennsylvania State University în 1997-1998. A venit cu o bursă Fulbright ca să predea, să facă cercetare literară şi a locuit la noi în casă. Pe vremea aceea soţia mea şi cu mine aveam doar un copil şi dispuneam de un spaţiu în care am găzduit deseori persoane care vizitau pe termen mai lung universitatea. Acum cu trei copii dispunem altfel de acel spaţiu. Liliana Ursu a devenit prietena familiei şi ne-a făcut plăcere să-i ascultăm poemele pe care le scria uneori spontan inspirată de realitatea înconjurătoare : fetiţa noastră, pisica, cafeaua de dimineaţă. Ea fusese deja de mai multe ori în Statele Unite. Ştiam că poemele sale, foarte apreciate, au apărut în publicaţii de prestigiu « The New Yorker » sau « The American Poetry Review » precum şi în trei volume traduse de trei autori diferiţi. Dacă nu mă înşel aş spune că este mai cunoscută în engleză decât în română. Un al patrulea volum urmează să apară în curând. Citindu-i poeziile şi vorbind cu ea ne-a venit idea să o traduc în limba germană. Apoi am contactat Editura Pano în Zürich unde mai publicasem deja bilingv germană-rusă două volume, unul de lirică, altul de proză scurtă, le-am propus această nouă aventură şi ei au fost de acord.


Ce fel de editură este aceasta?

Este o editură mică născută dintr-un impuls idealist: doi fraţi gemeni Ueli şi Koni Schmid, primul specializat în slavistică, al doilea în teologie, au început practic de la nimic să publice cărţi; aşa a luat naştere Pano Verlag. Ulterior a fost achiziţionată de Editura Teologică din Zürich care foloseşte denumirea Pano pentru publicaţiile de poezie şi proză care nu sunt de specialitate teologică.


Aţi tradus poemele Lilianei Ursu din engleză în germană?

Da. Dar am dorit neapărat să consult versiunea originală a poemelor şi curând mi-am dat seama că, mai ales în două dintre volume - ale căror traducători sunt ei înşişi poeţi şi nu cunosc limba română - traducerile erau în unele cazuri extrem de libere, părţi de text lipseau sau altele erau adăugate. Pentru că urma să public bilingv am dorit să fiu cât mai aproape de textul original şi am rugat-o pe Liliana să mi-l pună la dispoziţie. Apoi am luat dicţionare, cărţi de limba română, am stat de vorbă cu colegi români şi bineînţeles cu Liliana şi am tradus toată cartea pe baza textului român. M-au ajutat desigut limbile pe care le cunosc: am studiat mai întâi literatura franceză şi italiană iar mai târziu mi-am luat doctoratul în literatura rusă. Mi-am dat seama că limba română s-a potrivit bine în contextul cunoştinţelor mele lingvistice. Ştiu că în România asocierea cu limba rusă nu prea face plăcere, dar am descoperit multe cuvinte de origine slavă: război, smântână, bogat, duh, taină.


Cum v-a venit ideea de a studia limba rusă?

Programa pe care am avut-o în liceu a prevăzut foarte multe ore de latină iar profesorul meu de latină vorbea şi limba rusă. Datorită lui am descoperit la şaisprezece ani poeziile lui Lermontov care m-au fascinat într-atât încât am hotărât să învăţ limba. E ciudat, acum trăiesc în Statele Unite iar liceul pe care l-am urmat s-a concentrat pe latină şi greaca veche. Engleza a fost o materie facultativă, am învăţat-o mai mult singur.


În generaţia mea în România am învăţat engleza şi din muzica pop, şi dvs. la fel?

Nu prea, eu sunt o excepţie a generaţiei, mă interesează mai mult muzica clasică, cânt la pian. Nici engleza nu m-a interesat până am cunoscut-o pe soţia mea care este americancă dar vorbeşte perfect 5 limbi. Ne-am cunoscut la Paris unde am studiat un an, eram la coadă la bilete pentru un cântăreţ rus Bulat Okudjava (cânta în genul lui Vladimir Vîsotzki). Soarta ne-a pus împreună iar apoi a decis să vin în America. Şi pentru cartea Lilianei tot soarta a decis. S-a întâmplat să traduc pentru că am cunoscut-o pe ea deşi în general nu-mi place să traduc versuri albe, răspunderea este foarte mare. Ultima mea traducere din română a fost Eminescu « Dintre sute de catarge », a apărut în Neue Zürcher Zeitung în septembrie anul acesta. Mi-a plăcut mult să traduc pentru că are ritm şi rimă... « vânturile, valurile »...


În această vară aţi vizitat România şi printre altele aţi participat cu o prelegere la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu în care aţi prezentat aventura dvs. lingvistică. Cu ce impresii v-aţi întors de acolo?

M-a atras mult ideea de a vizita România numai din cauza unei cărţi, şi aceasta a fost o aventură. Ceea ce am descoperit a fost foarte interesant deşi am stat numai o săptămână. Sibiul mi-a plăcut foarte mult, nu e de mirare că va fi făcut capitala culturală a Europei. La prezentarea pe care am făcut-o sala a fost arhiplină. M-a uluit interesul publicului pentru poezie şi literatură în general. La o astfel de prelegere la noi ar veni doar câţva studenţi, numai din obligaţie.

« La noi » înseamnă Statele Unite ?

Da. Dar sunt convins că şi în Elveţia situaţia este similară. Are dreptate Liliana când spune într-un poem că timpurile pe care le trăim nu sunt timpuri pentru poeţi. Înapoi la Sibiu păstrez o imagine care m-a impresionat enorm acolo: un cor de copii care au cântat într-o biserică în limba germană. A fost foarte frumos. Am aflat că se continuă tradiţia învăţării limbii germane deşi comunitatea germană fondatoare a oraşului este acum foarte redusă. Practic sunt români cei care învaţă limba germană şi cresc bilingv, asta este foarte bine. La fel de impresionant mi s-a părut faptul că după ce fusese desfiinţată în anii ’80, s-a creat o nouă catedră de limba germană la universitate. Aceste deschideri sunt foarte importante pentru o ţară care a fost izolată atâta timp şi este salutar faptul că oamenii sunt interesaţi în cunoaşterea altor culturi. Aici în Elveţia deşi se vorbesc mai multe limbi cred că deseori oamenii rămân închişi într-o mentalitate cam insulară. După atâţia ani trăiţi în Statele Unite nu cred că aş putea trăi din nou aici. Nu numai mentalitatea dar şi modul de a preda la universitate este foarte diferit. Am absolvit filologia la Zürich iar doctoratul l-am pregătit în Statele Unite unde consider că am avut experienţe incomparabil mai bogate.

Cum vi s-a părut Bucureştiul ?

Foarte interesant şi contrastant. Liliana locuieşte în Cotroceni, o zonă foarte frumoasă care ar fi trebuit să fie în totalitate distrusă. Am vizitat şi clădirea aceea monstruoasă cu bulevardul copie al lui Champs Elysée. Mi-a plăcut Muzeul Satului şi deşi nu sunt interesat în cultura ţărănească vizita acolo cu explicaţiile şi imaginile poetice ale Lilianei mi-au lăsat o amintire cu totul specială. Consider România o ţară fascinantă şi cu un mare potenţial, cultural dar şi turistic. Oamenii sunt foarte prietenoşi. Chiar de la început, în aeroport am avut o experienţă plăcută. La control erau mai multe ghişee dar cu paşaportul meu elveţian nu mă potriveam la nici unul aşa că am întrebat unde să merg şi un funcţionar mi-a spus că mă consideră din UE. Mi-a plăcut flexibilitatea, aici în Elveţia funcţionarii de stat sunt uneori prea stricţi.

Aveţi proiecte de viitor legate de literatura română ?

Pentru moment nu am, deşi mi-ar place foarte mult. Ar trebui să învăţ limba română cu adevărat dar deocamdată - cu trei copii şi munca la universitate - este imposibil. Poate când o să ajung la pensie.

Vă mulţumesc foarte mult pentru interviu.



A consemnat
Alina Mondini, Zürich





Ultima actualizare: 13 noiembrie 2005



înapoi cultural prima pagină