Switch to full style
Cărţi, teatre, concerte, expoziţii
Răspunde

poezie

Sâm, 08 Feb 2014 12:53 pm

Prietenie amară
Am primit în dar oase pentru câine,
dar câinele mi-e prieten
şî am împărţit în două mica avuţie:
scheletul mare, nespus de rigid,
aproape dezbrăcat de plăcerile carnale,
l-am pus în pungă, pentru mine,
pe care am colorat-o, la colţuri, cu roş
să nu se vadă visele devenite aşchii de dor,
gura am legat-o c-o fundă, se apropie doar Crăciunul,
- sora mea râde, ştiu că are râsul amar…-
am pudrat-o cu “secretul-gustului” şi-am pitit-o în congelator,
cu grijă, ca să n-o zărească prietenul meu, câinele,
am să-i spun mai târziu că Moş Crăciun nu va veni nici anul ăsta.
În cealaltă pungă am aranjat, ca pe rafturile de la Carrefour,
bucăţele de carne mici, mici, dar de carne,
Doamne, ce frumos se răsfăţau în mijlocul pungii!
Mă uitam cu coada ochiului la câinele alb, cârlionţat,
cu prvirea blândă şi înţelegătoare,
ridicat în două picioare, îmi întindea politicos lăbuţa,
stau nemişcată, să-i dau sau să las pentru Crăciun?
Închide ochii, din când în când, şi aşteaptă…
ştie că-i voi oferi şi ultima bucăţică de anafură.
îi întind jumnătate din partea întreagă, mănâncă cu poftă,
se face apoi că doarme, culcat pe-o fărâmă de carne.
M-aşez pe scaun şi încep să scad şi scad,
nimic n-a rămas din tot ce aveam,
doar pentru o bucăţică de os, pudrată ici-colo cu aşchii de dor,
căţelul oftează în vis, de ce oare?,
ridică încet capul, mă priveşte atent şi adoarme,
fericit că i-am dat o bucăţică de carne.
După un timp, o zi, o lună, un an, am găsit fărâma de carne
aşezată în colţ, pe-un fel de altar,
câinele stă în două picioare,
dar nu mai întinde lăbuţa ca data trecută,
îmi mângâie mâna şi simt o lacrimă
ce se prelinge în suflet încet, încet, ca un vis trecător
câinele mă priveşte cu drag, cine a spus că visele dor?
pun fărâma de carne înnegrită de rime, îl chem să mănânce,
dar nu! apleacă privirea şi plânge.
Lucretia Ionescu
Răspunde