Forumul românilor din Elveţia

Acum este Dum, 17 Dec 2017 11:19 am

Ora este UTC [ DST ]




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 2 mesaje ] 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: o scoala din bucuresti...
MesajScris: Vin, 27 Ian 2012 8:02 am 
Neconectat
nou venit

Membru din: Vin, 27 Ian 2012 7:56 am
Mesaje: 2
Vă rog să aveţi răbdare şi să citiţi până la capăt această scrisoare... pe urmă veţi face aşa cum vă dictează inima...

04.01.2012… prima zi în care pitacii mei merg la noua şcoală…”Prietenii lui Nane”…emoţiile sunt puternice chiar dacă nu las să se vadă acest lucru…
Locul mă cucereşte din prima clipă, e foarte primitor, colorat şi plin de copilaşi care ne privesc curioşi… suntem întâmpinaţi şi de o echipă de terapeuţi tineri… care preiau imediat micuţii zâmbindu-le şi vorbindu-le cald… trăirile interioare ale fiecăruia se vădesc prin felul de a comunica cu cei din jur… a vorbi frumos şi cu blândeţe nu costă nimic, ba mai mult, cel ce o face câştigă respectul şi dragostea celor din jur iar ei o ştiu şi o aplică foarte bine.
Cei ce se află la conducerea Fundaţiei Nane şi implicit a şcolii au venit împreună cu noi… m-au impresionat plăcut din prima zi prin tăria lor de caracter, prin implicarea lor până la extrem şi dorinţa nemărginită de a oferi tot ceea ce este mai bun pentru nişte copii marginalizaţi de stat, marginalizaţi de societate şi uneori mai rău… chiar de propriile lor familii… Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii.
Putem să socializăm copiii cu dizabilităţi, indiferent dacă ştim cauza dificultăţilor sale (tulburări de dezvoltare, leziuni neurologice). Cel mai important lucru este ajutorul timpuriu dat copilului (în familie, grădiniţă, şcoală).

Cu toate că sunt diferiţi , toţi copiii sunt egali în drepturi.

De fiecare dată când scriu despre un copil şi despre boala care îl macină, am sentimentul că rup din mine... că părţi din mine se dezintegrează şi se tot readună, într-un talmeş-balmeş de neputinţă, de credinţă, de iubire şi de tristeţe incomensurabilă... mă sfărâm şi mă readun, conştientizând că fiinţa aceasta mirabilă, excepţională, serafică – care este copilul aflat în suferinţă, are nevoie cu precădere de încrederea şi de iubirea noastră, de oameni, de părinţi... ce facem cu restul sentimentelor contează mai puţin.
Aceşti copii, par veniţi de pe o planetă a veseliei, din cine stie ce constelaţie, parte a unui univers divin, literalmente!!!!! Altfel, nu-mi explic puterea lor de a râde cu o bucurie uluitoare, depăşind imediat chinul vreunei intervenţii medicale dureroase şi invazive care ar molipsi de tristeţe şi morocănie orice altă fiinţă umană, aflată într-o situaţie asemănătoare. Zâmbesc când se trezesc, zâmbesc când sunt întrebaţi ceva, zâmbesc când întâlnesc oameni necunoscuţi, zâmbesc cu gura până la urechi când fac o prostioară... zâmbetul este starea lor naturală.
Revenind la adulţii din şcoala specială care se ocupă de copii... astfel de oameni îmi dau puterea de a merge mai departe… astfel de oameni m-au ajutat când fiind la capătul disperării, nici nu mai aveam putere să gândesc în perspectivă.. atunci când totul a început şi s-a sfârşit într-o clipă… Ai putea zice că a început coşmarul şi au luat sfârşit visele… Eram foarte, foarte tristă şi supărată! Mi-am dorit să mor, să nu mai apuc să-i văd cum se chinuie! O mamă nu poate să-şi vadă copii chinuindu-se! Mereu emoţiile erau cele care mă dominau, eram femeia aceea sensibilă, poate fricoasă de care trebuia să ai grijă la tot pasul, femeia ce trebuie protejată.. nu ştiam ce să mai fac… dar nu şi în aceea seară… În aceea seară mi-am spus că nu sunt pregătită… Nu sunt pregatită să plec… aş fi lăsat în urmă prea multe dorinţe şi vise neîmplinite. În aceea seară am ştiut că trebuie să lupt.. eram pregatită să lupt... şi am luptat de multe ori cu dinţii strânşi şi…plângând pe ascuns.. Trebuia să o fac pentru cei doi micuţi pe care ii iubesc şi ii vreau lângă mine... optimismul şi dorinţa de a fi bine m-au ajutat să trec mai uşor peste fiecare zi. Nu mereu rezultatele au fost cele dorite dar speranţa şi-a facut loc în sufletul meu şi nu m-a lăsat să cad pradă deznădejdii.
Astăzi insă, vin la dvs cu rugămintea de a întinde o mână de ajutor acestei şcoli… acestor oameni minunaţi…şi nu în ultimul rând acestor copii…
Această şcoală este universul lor…aici simt şi ei că sunt iubiţi, că sunt priviţi cu drag şi nu ca nişte “focare” contagioase de care trebuie să te fereşti…
Prietenii mei mă întreabă ce aştept scriindu-vă dvs… zămbesc… nu încerc să le explic nimic… pentru că sincer nu ştiu ce să le spun…eu ştiu doar că în acea şcoală sunt 12 copii pentru care TREBUIE să reuşesc să fac ceva …încă am sperantă… încă mai am putere să lupt şi voi continua…dvs aveţi prieteni, cunoştinţe şi relaţii… vă rog ajutaţi-mă în lupta asta…ştiu că sunteţi ocupaţi, ştiu că fiecare are propriile greutăţi, bucurii şi doar…24 de ore… însă sper că veţi găsi un moment liber… Nu mai cred în minuni însă mai cred încă în oameni… Orice fel de ajutor din partea dvs înseamnă o şansă la o viaţă mai bună pentru aceşti copii. Vă rog încă o dată să transmiteţi mai departe acest “mesaj” printre cunoscuţii dvs…

Conducerea Fundaţiei Nane poate fi contactată oricând:

Florica Cakmak - Preşedinte 0723.363.451
Mădălina Ciurea - Vicepreşedinte 0723.613.719
Raphael Achirei - Project Manager 0722.442.845

Vă mulţumesc şi sper să vorbim cât de curând…

Cu respect,
Anca Popescu
0721.861.986


http://www.fundatianane.ro


Sus
 Profil   
Răspuns cu citat  
 Subiectul mesajului: Multumesc mult!!!!!!!!!!!!!!!!
MesajScris: Mar, 31 Ian 2012 8:44 am 
Neconectat
nou venit

Membru din: Vin, 27 Ian 2012 7:56 am
Mesaje: 2
Va multumesc pentru telefoane si aveti dreptate… azi incerc sa spun in cateva cuvinte ce am omis in strigatul meu de ajutor catre voi…in scoala sunt doi frati crescuti doar de bunica lor in varsta de 80 de ani!!! Si un alt baietel care a fost nascut prematur in urma unui accident de masina..din nefericire mama lui a ramas si ea in urma accidentului cu handicap psihomator…copilul este acum crescut de personalul din scoala…in week end este luat pe rand de cei care lucreaza acolo!!!!! Oameni buni fiecare dintre voi aveti copii sau cunoasteti familii cu copii…si in fiecare familie exista lucrusoare si jucarii ce nu le mai folosesc…faceti va rog o colecta si trimiteti pe adresa scolii…sunati directorul scolii d-ra Madalina Ciurea 0723.613.719 sau presedintele fundatiei d-na Florica Cakmak 0723.363.451..
Din pacate pentru toti este real ce v-am scris…nu fictiune…
Va rog inca si inca o data… este atat de usor sa faceti un bine…stiu ca vederea neputintei si a saraciei intristeaza dar daca intoarcem capul in cealalta parte sau daca speram ca altcineva va face ceva pentru ei in locul nostru, atunci cand viata intinde o mana catre noi poate insemna, uneori, ca nu vom afla niciodata daca acea mana cerea sau oferea ajutor :-\
O zi buna si…va multumesc :ymhug: :x
nr meu de tel 0721.861.986 ... :p


Sus
 Profil   
Răspuns cu citat  
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 2 mesaje ] 

Ora este UTC [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România