Majestatea Sa Regele Mihai la 90 de ani

Majestatea Sa Regele Mihai la 90 de ani

Trimis de Dan Ottiger la Mar, 10/25/2011 - 11:45
Regele Mihai, imagine de Dan Ottiger Dumitrescu

„Un istoric comunist este un mistificator. El apelează doar la fapte și evenimente care intră în demonstrația lui. Când le are, e bine. Când nu le are, le inventează. Când faptele îl contrazic, le trece cu vederea.“ Regele Mihai I (1991, 1997)


Născut la Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, fiu legitim al regelui Carol al II-lea și al reginei-mamă Elena, principesă de Grecia și Danemarca, M.S. Regele Mihai este singurul șef de Stat din timpul celui de al Doilea Război Mondial încă în viață.

Prima domnie (20.07.1927-08.06.1930) ...
... a început la moartea bunicului său, regele Ferdinand I. O tutelă alcătuită din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan l-a înconjurat pe regele-copil. După venirea pe tron a tatălui său, regele Carol al II-lea, Mihai a primit titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia.

 

„(...) Încă din copilărie, viața lui Mihai fusese marcată de nepăsarea tatălui său privind efectul pe care comportamentul său egoist și inconstant îl avea asupra fiului său. (...). Odată Elena trimisă în exil, Regele a încercat să șteargă orice urmă a influenței ei asupra lui Mihai. (...) De la grija protectoare a mamei sale, el s-a trezit cufundat în atmosfera tolerantă, tipică vieții intime a tatălui său. (...)“, notează Arthur Gould Lee.

Cea de a doua domnie (06.09.1940-30.12.1947) ...
... ce debutează cu ziua renunțării la tron a regelui Carol al II-lea și ia sfârșit cu abdicarea forțată a regelui Mihai I este marcată, în principal, de două perioade:

 

a.- România în cel de al Doilea Război Mondial, al cărei conducător era de facto generalul Ion Antonescu (mareșal la 21.08.1941). Ținând regele departe de scena politică, acesta semnează la Berlin (23.11.1940) aderarea României la Pactul Tripartit.
    

„(...) Controlul lui Antonescu asupra Casei Regale a creat o atmosferă încordată și apăsătoare. Aghiotanții erau schimbați în mod regulat pentru a nu intra sub influența Regelui și a Reginei-mamă. (...)“, scrie autorul citat mai sus, ce insistă mult și asupra repetatelor afronturi pe care Antonescu le aducea regelui Mihai.

 

Încă din 1943, au loc tratative secrete pentru a se încheia un armistițiu și plasarea României de partea Aliaților. La 23 august 1944, la ordinul regelui Mihai, mareșalul Antonescu este arestat, iar Suveranul pronunță „Proclamația pentru Țară“ ;  Armata Română întoarce armele împotriva Axei, eliberează mai întâi Bucureștiul, apoi întreaga țară luptând alături de Aliați. Este apreciat că acțiunea de la 23 august a permis scurtarea războiului cu 6 luni.
   

Sovieticii violează în mod sistematic clauzele Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944, ceea ce îl determină pe regele Mihai să adreseze la 24 ianuarie 1945 un memoriu președintelui SUA, Franklin Delano Roosevelt ; de exemplu, la punctul VIII se poate citi:

 

Deși declarația domnului Molotov din 3 aprilie (1944) garantează independența României și neamestecul URSS în treburile ei interne, ne convingem cu mult regret și adâncă îngrijorare de faptul că, în realitate, un astfel de amestec are loc fie nemijlocit, fie prin intermediul Partidului Comunist Român, care este direct condus de Moscova în aproape orice domeniu al activității naționale și, în special, în ceea ce privește propaganda și informarea opiniei publice. (...)

 

Extrem de edificatoare pentru sesizarea interesului autorităților americane față de România în acele vremuri apare „Telegrama“ de răspuns a Departamentului de Stat al SUA din 21 aprilie 1945 (Președintele Roosevelt murise la 14.4.1945) :

 

Președintele Roosevelt a primit prin canalele OSS4 o scrisoare personală de la Regele Mihai datată 24 ianuarie 1945. (...) Anexat scrisorii se găsea un memoriu care cuprinde o listă amănunțită a metodelor politice și acțiunilor sovietice în România (reducerea armatei române, reținere de prizonieri români de război, refuzul statutului de cobeligerant, refuzul retrocedării Nordului Transilvaniei, deportarea basarabenilor, deportarea germanilor, sprijinirea comuniștilor români etc.).

 

Nu se consideră oportun să se dea un răspuns formal scrisorii Regelui, având în vedere îndeosebi tonul și conținutul memoriului alăturat, într-o perioadă în care noi căutăm să ajungem la o bază comună cu Guvernul Sovietic în legătură cu situația României. (...)

 

La 26 februarie 1945 sosește la București sinistrul procuror general a 4 din marile procese de la Moscova (1936-1938), Andrei Ianuarevici Vâșinski - atunci ministrul adjunct al Afacerilor externe al URSS – ce a impus regelui Mihai înlocuirea guvernului „reacționar“ condus de generalul Rădescu. La 6 martie, Petru Groza - sprijinit de sovietici -  se află la cârma unui guvern pro-comunist. La 12 mai, Armata Română „își încheie după 260 de zile de luptă participarea la războiul antihitlerist“


b.- România până la 30 decembrie 1947. În ziua de 6 iulie 1945, regele Mihai primește  ordinul „Pobeda“ (Victoria), semnat de președintele Sovietului Suprem al URSS, Mihail Ivanovici Kalinin, iar la 23 martie 1946 i s-a conferit „The Legion of Merit. Degree of Chief Commander“ (Legiunea de Merit cu gradul de Comandor-șef) printr-un ordin semnat de președintele SUA, Harry Truman.

 

Cum procesul de comunizare a țării se accelera, în perioada august 1945 - ianuarie 1946, Mihai I a declanșat ceea ce a fost desemnat ca „greva regală“, regele refuzând să semneze decrete emanând de la guvernul pro-comunist.

 

La 8 noiembrie 1945, de Sfântul Mihai - ziua onomastică a Regelui - are loc în Piața Palatului din București o mare manifestație anticomunistă organizată în special de tineri din PNȚ și PNL, manifestație soldată cu morți, răniti și arestări masive ca urmare a terorii declanșate de „muncitori“, dirijați de profesioniști, majoritatea școliți la Moscova.

 

„Alegerile“ parlamentare din 19 noiembrie 1946 rămân în istoria României ca fiind expresia unei adevărate mascarade în care rezultatele finale au fost falsificate conform celor mai autentice procedee ale „democrației populare“. „Forțele democratice obțin o mare victorie electorală (79,86% din totalul voturilor exprimate și 378 din cele 414 mandate) asupra PNȚ (Maniu) și PNL (Brătianu), victorie care consfințește izolarea completă a acestor partide în viața politică a României.“ apare notat - cu imensă satisfacție (!) – într-o lucrare editată pe vremea comunismului atotbiruitor.

 

În ziua de 30 decembrie 1947, la ora 15.00 (13.00 GMT), Regele Mihai I – supremul sprijin moral al unei națiuni în curs de comunizare forțată – este silit de o bandă de simbriași autohtoni ai PC (b) al URSS (Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza etc.) să semneze – sub amenințarea lichidării a 1000 de tineri arestați - o hârtie redactată și intitulată de ei „act de abdicare“. Comunicată prin radio mai întâi la Moscova (ora 16.30), știrea a fost difuzată de Radio București abia la ora 18.00. Astfel, URSS impunea prin forță României acea „republică populară“ (sic), devenită „socialistă“ în 1965, expresii tipice ale sinistrei dictaturi comuniste.

 

Journal de Genève (JdG) – între alte zeci de publicații din „lumea liberă“ - menționează modul în care regele Mihai, însoțit de regina-mamă și de o suită au părăsit România în ziua de 3 ianuarie 1948 : „Plecarea a avut loc noaptea, fără zgomot, toate ferestrele trenului fiind închise și drapate cu perdele, conform ordinelor primite.“


Exilul (1948-1997)

Prima țară din Occident în care s-a stabilit regele Mihai a fost Elveția, unde a rezidat împreună cu Familia regală timp de aproape cinci decenii.

 

În ziua de 4 martie 1948, la Hotelul Claridge din Londra, în fața reprezentanților presei internaționale, Regele a făcut o declarație reprodusă în întregime de multe ziare occidentale.

 

De exemplu, JdG intitulează depeșa Agenției Telegrafice Elvețiene (ATS) astfel : „MIHAI I AL ROMÂNIEI NU RECUNOAȘTE ABDICAREA SA“.

 

Autoritățile comuniste de la București retrag – la 22 mai 1948 - „naționalitatea română“ unui număr de cinci persoane și, în primul rând, lui „Mihai de Hohenzollern fost rege al României.“

 

La 10 iunie 1948, la Atena, este oficiată căsătoria Regelui și a principesei Ana de Bourbon-Parma ; cinci fiice, principesele Margareta (1949), Elena (1950), Irina (1953), Sofia (1957) și Maria (1964) se vor naște ca urmare a fericitului eveniment.

 

În 1948 este înființat în SUA, Comitetul Național Român (CNR), plasat sub autoritatea regelui Mihai,  însă nerecunoscut oficial de democrațiile occidentale drept un guvern în exil; aceasta pentru simplu motiv că „lumea liberă“ întreținea relații diplomatice cu regimul comunist de la București! Ceea ce nu l-a împiedicat însă pe Rege să denunțe cu hotărâre teroarea continuă la care era supus poporul român ; spre exemplu, cu prilejul audierii sale în cadrul „Anchetei asupra agresiunii comunismului“, la Londra (15.06.1954). Acest document, ca și altele existente în Arhiva Regelui sunt deosebit de concludente cu privire la atitudinea sa de profund atașament pentru o Românie liberă și independentă, un sentiment permanent manifestat și în toți anii exilului.

 

O formă tradițională de a menține o legătură cu românii – din țară, în primul rând – a constituit-o „Mesajele Regelui“ difuzate de Crăciun și de Anul Nou, în special de posturile Radio Europa liberă/REL (New York, München) și BBC. Extrem de interesantă pentru interpretarea evenimentelor ulterioare apare scrisoarea adresată cu ocazia inaugurării postului REL  la 11 iunie 1950 de Mihail Fărcășanu (membru al CNR și șef al Secției românești la REL) secretarului particular al Regelui, generalul C. Petre-Lazăr:

 

(...) Între 1 și 4 iulie 1950 se va inaugura Postul de Radio Europa Liberă. Această stație de radio lucrează la New York și este condusă de Comitetul Național (american) pentru Europa Liberă. Emisiunile Stației sunt îndreptate spre țările subjugate de Soviete. Comitetul Național Român crede că ar fi nimerit ca prima emisiune a Secției Românești a acestui post de radio să se deschidă cu o declarație a Majestății Sale Regele. (...)

 

Comitetul Național vă roagă pe Dv. să vă îngrijiți de înregistrarea unui disc cu declarația Majestății Sale. Comitetul consideră că glasul Majestății Sale, care nu a fost auzit de atâta timp în țară, va aduce îmbărbătare și speranță. (...)“.

 

Din nefericire, la 2 noiembrie 1959, directorul rețelei externe a postului de radio BBC, Beresford Clark scrie generalului C. Petre-Lazăr: „(...) Deși guvernul britanic deplânge intens natura totalitară a regimului (de la București, n. DOD) în nici un alt caz BBC-ul nu transmite mesaje radiodifuzate din partea șefului unui stat aflat în exil, atunci când, în același timp, guvernul britanic întreține relații diplomatice cu guvernul statului respectiv. (...) BBC-ul după o serioasă analiză, nu consideră oportun să continue difuzarea mesajelor directe adresate poporului român de Suveranul său aflat în exil (...).“.

 

O soartă similară vor avea, nouă ani mai târziu, și „Mesajele Regelui“ difuzate de REL. Sub titlul „Legăturile între Regele Mihai și români întrerupte“ (18.01.1968) se poate citi: „(...) Anul acesta, pentru întâia oară din 1950, Regelui Mihai nu i s-a permis să adreseze un mesaj de Anul Nou României prin Radio Europa Liberă. (...) Pentru Mihai, aceasta reprezintă o noă verigă dintr-un lanț de acțiuni de liniștire a Europei de Est. (...).“ „Trăiască România !“, „Trăiască Neamul Românesc“ erau, de regulă, cuvintele cu care  se încheiau acele mesaje.

 

Una din remarcabilele inițiative culturale ale regelui Mihai orientate exclusiv către refugiații politici români în „lumea liberă“ o constituie fără îndoială reînființarea la Paris a „Fundației Culturale Regele Carol I“. „Raportul“ asupra reînființării acestei instituții datat : 16 mai 1950, menționează :

 

Sire,

Comitetul Național Român a luat act cu adâncă satisfacție de dorința Majestății Voastre de a reînființa – în străinătate – ‘ Fundația Culturală Carol I’.

 

Comitetul Național Român socotește că în momentul de față această instituție poate aduce servicii importante cauzei culturii românești amenințată de ocupația sovietică și organizarea, în acest scop, a intelectualilor exilați. (...)“.

Semnează : generalul N. Rădescu (președintele CNR) și Mihail Fărcășanu (delegat Secția Culturală).

 

În numeroase ocazii, regele Mihai și regina Ana s-au întâlnit cu români exilați în SUA, Franța, Elveția etc. De asemenea, Regele adresează în Occident nenumărate apeluri șefilor de state și de guverne pentru a-i sensibiliza cu privire la soarta tragică a poporului român.

 

După evenimentele din decembrie 1989, autoritățile neocomuniste din România îl împiedică de trei ori pe regele Mihai să-și revadă țara în care s-a născut : de Paște și de Crăciun (1990), precum și la 7 octombrie 1994, când a fost invitat să participe la un colocviu organizat cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la actul din 23 august 1944. În schimb, împreună cu regina Ana a obținut (din greșeală ?) viza de a petrece Paștele - aprilie 1992 - în România. O vizită care a fost un adevărat triumf, sute de mii de români întâmpinându-l cu dragoste și venerație. „Majestate, nu pleca“14 este intitulată cartea ce cuprinde texte unor articole publicate în presa română, semnate de peste 60 de autori cu privire la vizita regală și personalitatea Regelui.

 


După 1996 ...

 

Alegerile din 3 și 17 noiembrie 1996 – prin victoria lui Emil Constantinescu – au permis revocarea de către Guvernul României a ucazului din 22 mai 1948, regele Mihai primind pașaport românesc.

 

Una din cele mai importante activități ale Regelui a fost aceea de a accepta pledarea cauzei României pentru acceptarea ei în Uniunea Europeană și NATO. Vizite și conferințe în diverse țări având forma de guvernământ monarhia constituțională au permis reliefarea cu pregnanță a prestigiului de care se bucură regele Mihai, după cum reiese și din articole ce poartă titluri ca : „România și NATO : momentul unui partenariat real“, discurs pronunțat la 14 aprilie 1997 la Haga, „Regele Mihai ‘arma secretă’ a României“, „Regele Mihai la Bruxelles“ ș.a.  Contactul cu românii din țară a reprezentat o preocupare permanentă a Familiei regale : vizite în orașe mici sau mari, în sate a permis o apreciere mai obiectivă a unei personalități de excepție a României. Timp de cinci decenii, propaganda și dezinformarea comuniste au acționat ca niște foarte redutabili detergenți de spălare a creierelor.

 

Cărți cu și despre regele Mihai, publicate începând din anul 1990 – în primul rând „Convorbirile“ cu Mihai I al României (în mai multe ediții) – permit o informare decentă, în care latura documentară dobândește o importanță deosebită. Acele documente din Arhiva Regelui ce au văzut pentru prima dată lumina tiparului ca anexe ale „Convorbirilor“ constituie o sursă unică pentru istoricii serioși. Tăieturi din ziare, cu referințe exacte, cu privire la regele Mihai permit, de asemenea, formarea unei imagini mai exacte despre modul cum a fost percepută, în diferite perioade - în țară și în străinătate - existența cu totul ieșită din comun a unui Rege care în cei 90 de ani a avut de înfruntat, aproape  constant, un adversar deosebit de tenace : ADVERSITATEA.                     

 

La mulți ani, Majestate !

 

Dan Ottiger Dumitrescu (Fribourg)




Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by