(oi fi nebuna)

(oi fi nebuna)

Trimis de Virginia Gaus la Mie, 03/23/2011 - 15:55


             O, de si-ar putea ascunde ochii! De ce? Nu stie prea bine. Ochii ei uneori pot parjoli, alteori pot ineca - sunt prea nesatiosi, prea slobozi... iar EL... parca-ar fi o pasare uluita, trezita dintr-un zbor prea stramt, un zbor primejduit, un zbor nezburat... si cu aripa care s-a frant isi fereste parca, in rastimpuri, cand nu uita si El goliciunea.

 

              Dar cand uita... cand Ea are noroc si El uita, se afla gol acolo in fata ei, fluturandu-si, nestavilita, setea, uimirea si cautarea ce-l devora deodata cu un firesc spontan, o clara indreptatire de a fi. 

 

             O, Dumnezeule! Clipa aceasta merita totul! Clipa asta in care panda ei il prinde descoperit poarta in ea samanta eternitatii. 

 

              Si peste ei, din cer, albul curge fluturi, sa le marturiseasca puritatea, firescul regasirii, universala recompunere a Totului, frangerea si infrangerea timpului dn oglinzi.

 

              Se-ndreapta impreuna spre orasul care, printr-o plecaciune alba, inlantuie c-o tacere complice gesturile lor alungite, cuvintele, pasii intinsi, prelungiti, desfirand rastimpul. Rastimpul in care mimul din fiecare il recladeste din franturi pe celalalt...

              El nu stie sau se face ca nu stie - oricum candoarea ii vine ca o manusa:

                                      " De departe batbat

                                        De aproape copil..."

 

             Ea a scris : Ce faci tu de-atata vreme...

 

              Buna dimineata!

 

              Vreau sa-ti scriu , dar cred ca ma voi plimba mai intai. Voi umbla sa-ti caut urmele prin marele oras, sa ti le sarut, sa ti le beau... Daca sunt norocoasa, voi putea chiar respira putin din aerul care te mangaie.

              E asa ciudat! Parca n-as atunge pamantul. Parca el, pamantul, ar fi atat de indragostit de talpile mele, incat nu se poate hotara intre inradacinare si sarut... Nimeni nu intelege de ce luminez, toti ma privesc uimiti. Iar eu ma revars - zambet - pe strazi, pandindu-ti urmele. Nu-mi banuie nimeni secretul. Cine mai cauta azi niste urme care sa-ti tina de sete?

 

              ...ui-te, merg prin marele oras si oamenii ma privesc cis! "Cat de indecenta e femeia asta! - vor fi gandind. Imprastie fericire asa

pe strada.

 Lumea e plina de mizerii, probleme, razboaie, saracie... si iarna asta care... Si ea poftim! Putin ii pasa! Parca danseaza! Scutura copacii de zapada, ii mangaie... se da pe gheata.... zambeste asa, prosteste, cu gura pana la urechi. Nu-i posibil sa fie in libertate o astfel de persoana desantata care nu-si poate masca incantarea! Si nici macar nu are 17 ani - asa ar

avea o scuza, ai putea crede ca-i indragostita dar femeie in toata firea?!... E absolut inadmisibil! O smintita..."



             Habar n-au ca eu chiar am 17 ani, chiar daca nu-i tin la vedere si chiar sunt indragostita! - asta ar putea vedea oricine daca si-ar scoate ochii

de sub ochelarii de cal, care-i fereste de... asa nimicuri pasamite. Imi vine in minte un poem al Valentinei Boiculesi si le strig:

 

 "nu va mirati c-am inflorit!

 mi-i trupul tanar si smintit.

 si  parul meu se vrea padure

 ne-ngenunchiata de secure

 ah, ochii mei de iarba cruzi,

 stau sufletul sa mi-l auzi

 si sa-l priceapa-n toate cele-

 de-atata vant, de-atatea stele, 

 de-atata dor nebun de luna

 nu va mirati-

 oi fi nebuna."

 

 Am intrat in parc. Oamenii sunt putini. Doar cateva banci care par rasturnate de singuratate. Se-ndreapta cand trec. Oamenii nu.

 Ai observat ce contractati sunt oamenii pe strada? Parca-ar fi constipati! Li se citeste pe chip incrancenarea. O astfel de fericire ambulanta, cum sunt eu in acest moment, ii ia prin surprindere, ii loveste ( ii destabilizeaza). O, Doamne, habar n-au cata frumusete irosesc! Mie imi vine pur si simplu sa-i imbratisez pe toti si daca-as face-o, pun pariu ca n-as obosi!

 

 

 Pe mai tarziu, Om drag!

 

 O sa-ti spun poate, ce-am descoperit despre marele semn... sau despre urmele tale.

 

 

 

 Ma cuibaresc in umbra ta

 cuminte sezand cu capul in palme

 pe marginea cerului meu.

 Si-acolo, fulger inspre portile tale

 sa te rasar - Soare -

 peste lumea  care, in tine, doarme.

 

 

 

 

 

 

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by