Participare românească la Festivalul de muzică clasică "Puplinge Classique"
Participare românească la Festivalul de muzică clasică "Puplinge Classique"
Asociația culturală "Puplinge Classique", organizează în perioada 9 iulie - 7 septembrie 2014, la Puplinge, un Festival de muzică clasică cu participarea unor muzicieni de mare anvergură artistică, printre care și talentații artiști români, recunoscuți pe plan internațional, Dana Ciocârlie (pian), Alexandru Tomescu (vioară) și Alina Azario (pian).
Aflat la cea de-a 5-a ediție, Festivalul prezintă un program variat care include și două concerte cu participarea artiștilor români sus menționați.
Joi 31 iulie 2014, începând cu ora 20.00, publicul este invitat la o „Seară românească” dedicată compozitorului George Enescu. Aflat sub patronajul Ambasadei României la Berna, concertul va fi susținut de Alexandru Tomescu (vioară) și Alina Azario (pian), care vor interpreta piese semnate de G. Enescu, B. Bartok, C. Debussy și E. Ysaye.
Bine cunoscuți atât în România, cât și în întreaga Europă, cei doi soliști ne vor purta într-o excursie muzicală, pe urmele compatrioților noștri care au cântat în Elveția: Dinu Lipati, Clara Haskil, Radu Lupu.
Concertul din seara de joi 14 august 2014, se va bucura de participarea pianistei române, de renume internațional, Dana Ciocârlie, care va interpreta, în duo cu pianista elveţiancă Christiane Baume-Sanglard, piese de M. Bruch, E. Grieg, Hans Huber, Helena Winkelman și J. Brahms.
Programul integral al Festivalului se regăsește în flyer-ul de mai jos. Mai multe informații despre Festival și despre Asociația „ Puplinge Classique” sunt accesibile pe www.puplinge-classique.ch.
Add comment