Poezii

Poezii

Trimis de danielavoicu la Mie, 06/09/2010 - 00:44

Style

by Daniela Voicu

 

ceeace îmi place la tine

este indiferenţa care  mă  pătrunde atât de adânc

ca un aer contaminat cu azot

 

şi pielea mea se umple de strigăte,

în fiecare strigăt creşte o aripă,

iar parul meu, ca o coroana de copac primavara

inflorind a cireşi…

 

şi zbor, învăţ să simt aerul la înăţimea

neaşteptărilor mele

nu mă vezi chiar dacă fac un belly dance,

priveşti prin mine simplu, amintindu-mi

de nonexistenţă

 

mă desprind în fiecare seara de buzele necoapte

ale unui ultim poem  pe care ţi-l dedic, dar

cuvintele rămân neatinse, nerostindu-mi numele

 

şi te aştept….

orice răspuns este ca  o respiraţie nouă

pentru că  nu respir, refuz să respir pâna când  vei  răspunde

trag aer în piept adânc…

odata cu cele 360 de grade

 

mă  plimb pe  tropicul racului -

echilibristică  pe un plan de seducţie …

m-aş arunca  să  mă  prinzi

dar pretinzi că  fumezi  şi  mâinile ocupate

ca şi buzele tale  nu se mai află în acest spaţiu

şi  timp….

(I love your style!)

 

 

 

Cineva

Daniela Voicu

 

Cineva vine, cineva pleacă

Mereu sufletul meu e o gară

Unde sentimentele asteaptă

Să  ia un tren potrivit…

Nici prea departe,

Sau mult prea aprope, cine va şti

Dacă tu vei fi

Acela…

Aşteptarea

Vine şi pleacă odata cu

vântul

Tomnatic atingându-mi

Buzele cu un sărut rece

Şi frunze de ceaţă.

Cineva va  veni şi va rămâne

cândva ,

să aştepte sentimentele mele

într-o gară în lume.

 

 

 

Surfing  Silence

Daniela Voicu

 

În fiecare zi este un loc pentru o alta zi

Pentru ieri , pentru  azi….

Aşteptăm să respirăm  un parfum

Fără praf şi fum, în zonele  de aer  delimitate .

Suntem într-o clepsidră  care curge  cu suflete

Unul câte unul

În eter.

Ne facem loc, ne zbatem să prindem un loc mai în faţă,

Sau ne agăţăm de orice scuză pe care o transformăm

Într-o  scară,

Să mai urcăm doi paşi sau  trei peste cadavrele dorinţelor noastre,

Dar  cădem în abis plutind pe  nimbus ca nişte semizei

Ghidându-ne după unicul curcubeu  de  harpe

Şi melodii divine…

Ne trezim apoi din visarea la o constituţie democratică

Ale drepturilor  sufletului  din aceasta clepsidră:

Am dreptul să visez la libertatea mea…

Am dreptul să traiesc etern….

Viaţa, ca o adiere de vânt ce palpită în plămânii noştri,

Respirând  rar, des, des…rar….urlă…

Vrea mereu să evadeze în alt trup sau spaţiu,

Tăcerea  umplând locul liber dintre suflet şi noi….

Sufletul se rupe şi dispare, când vrea, fără să dea notă explicativă.

Ramâne doar tăcerea,

Ca o trecere peste tot vine, ca ultimul val uriaş, să ne  mântuie…

Se retrage apoi rămânând urma unei clepsidre

Undeva …

Cine îşi va mai aminti?

 

 

 

 

ASEDIU

de Daniela Voicu

 

ascult muzica soft a ploii

 în preludii

peste noaptea adâncă

în sud

 reîmprospătând aerul venial

cu sărutul zenitului   

 inimii mele  siderale

 

mâinile tale

asediază aprioric

corpul meu de ceară

uşor pictând cu frânturi  de ploaie

pielea mea:

flori de apă

fulgi de zăpadă roz

fluturi mov

 

tu iei ploaia

şi mă îmbraci în regină

asteptând solstiţiul – sărut

şi liniştea respiraţiei

 

 

SUNSET

Daniela Voicu

 

apune  soarele   în tăceri abstracte
adâncindu-se în respiraţii de  culori primare
universul se nuanţează în parfum de
treceri ale clipelor pătimaşe

 

se cântă miezul nopţii în rime albe
de greieri rătăciţi prin tei înfloriţi
se mişcă visul în sensul  universului
furios atomic apunând  dorinţa

 

 

poem simplu

Daniela Voicu

 

am cautat un cuvânt

să definesc iubirea:

tu

am căutat două cuvinte să explic

un poem simplu: noi doi.

 

pe rime blegi se caţără cuvintele

când timpul îşi mai plânge soarta

de a fi măcelărit în secunde.

 

 

 

 

îmi cântă

Daniela Voicu

 

îmi cântă ploaia

monoton – sacadat,

revoltător de  trist,

întunericul.

cu versuri ude şi miros de suflet ars,

stins

mă plouă în mii de secunde…

şi cântă ploaia

un cântec  de leagăn

 

îmbrăţişez  doar visul

 unei ploi mai calde…

 

 

 

 

în camera mea

Daniela Voicu

 

dorm  creioanele

pe patul de cuvinte

visând  speranţa evadării

din poem

 

 

 

in venino veritas

Daniela Voicu

 

 

in venino veritas

când mă sorbi din

cuvinte

irisul tău

 maturizează

în clepsidră

tinereţea

mea

 

 

 

astrală

Daniela Voicu

 

te-am văzut

singur

cum răsari  pe

cerul clar

 

bătrân

nu pari istovit

şi te iubesc

aşa  bătrân şi complicat

azi te-am văzut

schimbat

 

nu mai eşti

astrul  meu

te-ai dăruit

lumii

încă mă mai orbeşti

 

 

ai înflorit speranţă

Daniela Voicu

 

te-ai deschis în zori

te-ai deschis  apoi spre

înserarea  caldă

când spre apus florile se închid

ai înflorit speranţă

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by