Poţi călători în România cu paşaportul expirat ?

Poţi călători în România cu paşaportul expirat ?

Trimis de Redactia la Dum, 01/02/2011 - 01:37

Da, poţi. Pe principiul că mergi în ţara de origine, indiferent de domiciliu; nu contează că ai sau nu menţiunea de domiciliu în străinătate.

 

Am păţit-o pe propria piele, nepremeditat, oricât de ciudat ar părea. Paşaportul expirat a stârnit puţină confuzie, atât pe aeroportul din Zürich (unde nu era prea clar dacă România e in Schengen sau nu) cât şi pe cel din Viena; în ambele cazuri doamnele de la ghişeu au apelat la superiori, pentru lămuriri suplimentare. Iar în aeroportul din Timişoara nu a fost nimic ieşit din comun decât, poate, o căutătură mai ciudată a unei doamne din vamă.

 

Dacă ţi se întâmplă să ajungi în România cu paşaportul expirat (sau cu intenţia de a-l schimba), ar fi bine să te informezi ce acte ai nevoie pentru preschimbarea lui. Pentru un paşaport temporar cu domiciliul în străinătate ai nevoie, în spiritul unei logici de fier, (normal) de permisul de şedere elveţian, de certificatul de naştere şi... certificatul de căsătorie, indiferent că eşti femeie sau bărbat. Certificatul de căsătorie e special pentru că poate specifica o eventuală schimbare de nume de familie. Ce e aberant e că paşaportul vechi/expirat e aproape inutil.

 

Şi dacă s-o nimeri să nu ai certificatele la tine, ai nevoie de răbdare şi de bani pentru a face rost de duplicate în timp util. Pentru că e criză şi salariile angajaţilor primăriei din Timişoara au fost şi ele reduse, pentru că, ştiţi, şefa a zis să nu mai primim cereri de la public în următoarele două săptămâni, pentru că, ştiţi, pentru certificatul de naştere (sunteţi caz special, aveţi domiciliu în străinătate, nu mai aveţi carte de identitate) aveţi nevoie de o adeverinţă cum că ultimul domiciliu din România a fost în..., şi adeverinţa aia durează, dar vă rezolvăm noi, etc etc.

 

Am pomenit de paşaportul temporar pentru că eliberarea lui durează cel mai puţin, câteva ore, faţă de 15 zile lucrătoare pentru cel biometric.

 

Aşa că... verifică-ţi actele de identitate înainte de a ieşi din Elveţia. Călătorie plăcută !

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by