Informaţii utile

Această secțiune cuprinde informații de interes general, care îți pot fi utile indiferent dacă locuiești aici sau dorești să te muți în Elveția.

 

Realitatea elveţiană

Încetarea contractului de închiriere a locuinţei

De la 1 noiembrie 2011, Elveţia recunoaşte calificările profesionale ale românilor

La 30 septembrie 2011, Comitetul mixt Elveţia - Uniunea Europeană a ratificat modficările aduse Anexei III la Acordul privind libera circulaţie a persoanelor între Elveţia şi UE. Cu excepţia titlului II al Directivei 2005/36/CE, Anexa III modificată va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2011, cu titlu provizoriu.

Elveţia nu mai este El-Dorado-ul evaziunilor fiscale, nici pentru România

Elveţia – solitară şi mândră că nu este membră UE, are o relaţie mai deosebita cu noile state care au aderat de curând blocului comunitar, principalul partener de afaceri al Elveţiei. Berna a încheiat cu Uniunea Europeană acorduri bilaterale ce reglementează relaţiile de natură politică, socială, dar mai ales economică.
 

Pierrot vă așteaptă!

Acum se poate!

Curs online de limba română

„Departamentul pentru românii de pretutindeni” lansează programul „Curs de limba română”, cu scopul de a promova studiul limbii române în comunităţile româneşti de peste hotare.

Elveţia ?!... Cum să o iau de la capăt într-o ţară nouă ?

Nu cred că exagerez dacă afirm că aproape fiecăruia dintre noi i-a jucat fantezia o festă în această direcţie. Să ne întoarcem în ţară, acolo unde ne trage inima an după an, unde concediile ne încarcă de energie, dar să avem salariile din Germania.

Permisul de conducere elvețian - detalii din Lausanne

Permisul de conducere românesc poate fi preschimbat în permis elvețian în timp de 1 an de la data intrării în țară. La o dată ulterioară este necesara parcurgerea mai multor teste. Cel mai bine este să parcurgi următorii pași și să îl obții în timp util:

 

Recomandări consulare, Berna

Începutul lunii septembrie 2010 a adus câteva schimbări în activitatea secției consulare din Berna; în cele ce urmează puteți citi câteva recomandări pentru o bună desfășurare a lucrului cu publicul.

 

O nouă cursă de autocar între Elveția și România, actualizat

Firma Vito Reisen anunță introducerea, începând cu 1 august 2010, a unei linii noi de transport pe ruta Elveția - România - Elveția, cu trei curse pe săptâmână.