Sfârşit de săptămână duhovnicesc

Parohiile ortodoxe române din Berna, Lucerna şi Neuchâtel organizează, în perioada 16-18 septembrie 2011, a patra ediţie a sfârşitului de săptămână duhovnicesc românesc, în apropiere de Fribourg.

Conferinţă cu tema "Cuvântul lui Dumnezeu într-o lume secularizată", în Lucerna

Ce (mai) înseamnă Biblia pentru omul contemporan? Rodeşte Cuvântul lui Dumnezeu sau nu? Ce este de fapt Biblia? Iată numai câteva întrebări la care părintele Stelian de la Cluj va căuta să ne ofere răspunsuri competente, în cadrul conferinţei care va acea loc la Lucerna pe data de 9 iulie 2011.

Două milioane de km în căutarea adevărului - întâlnire cu Klaus Kenneth

Sâmbătă 19 martie 2011, de la ora 20, în capela Bruder Klaus din Lucerna, vom avea ocazia să-l întâlnim pe Klaus Kenneth, pedagog şi scriitor din Fribourg. Este un om cu un destin aparte, cu o experienţă a vieţii aparte, l-aş numi un “mărturisitor”, care vine bucuros să ne cunoască şi să ne împărtăşească din trăirile lui.

Site-ul parohiei ortodoxe româneşti din Lucerna

Parohia ortodoxă română "Naşterea Maicii Domnului" din Lucerna are, de curând, un site de internet.

 

Colindători din București în Lucerna

Parohia ortodoxă română "Nașterea Maicii Domnului" din Lucerna organizează sâmbătă, 4 decembrie 2010, un concert de colinde tradiţionale româneşti al Grupului coral-psaltic de la Biserica Sf.Vineri - Pajura din București.

4 Octombrie 2009 - Botezul Nataliei Maria

 

 

Duminică 4 octombrie 2009 după Sfânta liturghie am avut bucuria de a
participa la încreştinarea Nataliei Maria,  fiica lui Denisa si Adrian,
prin săvârşirea Tainei Botezului, a Mirungerii şi prima Sf.
Împărtăşanie.

 

Hramul parohiei "Naşterea Maicii Domnului" - 2009 - împreună cu Înalt Prea Sfinţitul Iosif

Cu multă dragoste şi emoţie duhovnicească, tânăra noastră comunitate a întâmpinat pentru prima dată pe Înalt Prea Sfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, în data de 5/6 Septembrie 2009. De asemenea, la sărbătoarea comunităţii noastre au participat şi Părintele Profesor Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, binecunoscut atâ

3 Mai 2009 - Botezul lui Patrick Gabriel

În data de 3 mai 2009 a avut loc Taina Sf.Botez, Taina Mirungerii precum şi prima Sf.Împărtăşanie pentru Patrick Gabriel, fiul lui Mihaela şi Peter. 

Blogul lui Laurentiu Dumitru

 

Recomand cu caldura celor interesati, sa viziteze site-ul unui tanar roman ortodox:

http://laurentiudumitru.ro/

precum si blogul lui:

http://laurentiudumitru.ro/blog/

 

Informatiile publicate aici sunt des actualizate si consider ca pot sa ne ajute pe fiecare pentru imbogatirea noastra in Dumnezeu.

Slujba de pomenire a eroilor români de la Soultzmatt (Franţa) din 8 iunie 2008

Duminică 8 iunie 2008 a avut la cimitirul eroilor din Soultzmatt (Franţa) Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire a eroilor români căzuţi în primul război mondial în regiunea Alsacia şi Lorena. Slujba din anul acesta a avut o semnificaţie specială deoarece s-au comemorat 90 de ani de la moartea celor 2344 de prizonieri români de război.

 

Programul slujbelor ortodoxe române în Lucerna

Parohia ortodoxă Română "Naşterea Maicii Domnului"

din Lucerna
Postfach 14219

6000 Luzern 14

 

Pr. Dan Moldovan