Tenismeni români la Open Gstaad 2013

Tenismeni români la Open Gstaad 2013

Trimis de Dan Ottiger la Sâm, 07/27/2013 - 21:28

Ei sunt în număr de patru: Victor Hănescu, Adrian Ungur (prezenţi de la început în tabloul principal), Victor Crivoi - admis în acest tablou după victoriile înregistrate în "calificări" (6-0, 6-1 cu elveţianul Fiacan şi 6-2, 4-6, 6-4 cu argentinianul Bagnis) şi Florin Mergea, învins în "calificări" de brazilianul Cunha cu 2-6, 1-6.


Crivoi şi Ungur nu au depăşit primul tur al turneului ca urmare a înfrângerilor suferite în faţa spaniolilor Pablo Andujar (1-6, 2-6) şi, respectiv Guillermo Garcia-Lopez (4-6, 7-6, 1-6).

 

O bună impresie lasă câştigătorul turneului din ediţia 2008, Victor Hănescu. Prestaţia lui în meciul din 23 iulie cu germano-jamaicanul Dustin Brown (7-6, 6-2) a fost convingătoare, în special prin determinarea sa în momente decisive (condus cu scorul de 3-0 în tie-break, de exemplu). Şi aceasta într-o ambianţă particularã, când marea majoritate a spectatorilor aplauda cu frenezie fiecare acţiune a lui Brown!

 

Victor Hănescu a reuşit să se califice pentru sferturile de finală în detrimentul spaniolului Roberto Bautista Agut (7-6, 3-2 ab.), iar următorul meci l-a disputat contra germanului Daniel Brands, care a creat o imensã surpriză eliminând capul de serie nr. 1 Roger Federer (6-3, 6-4!). Tenismenul român, câştigătorul ediţiei 2008 a turneului de la Gstaad, a disputat o partidă de-a dreptul entuziasmantă, debarasându-se de adversarul său în două seturi: 6-3, 6-4. În semi-finala disputată astăzi, 27 iulie, în faţa unui foarte numeros public şi pe o căldură caniculară, Victor Hănescu a fost nevoit să se declare învins în faţa rusului Mihail Jujni (3-6, 3-6). Oricum, românul a fost la înălţime, iar cele câteva acţiuni de mare clasă au delectat spectatorii ce l-au răsplătit (de data aceasta) cu aplauze îndelungate.


În proba de dublu bărbaţi, Adrian Ungur a făcut pereche cu rusul Andrei Kuznetov, fiind eliminaţi în primul tur de Johan Brunstrom (Suedia) şi Raven Klaasen (RSA) cu scorul de 6-3, 7-6. În schimb, Florin Mergea, asociat cehului Lukas Rosol (cel care l-a eliminat pe Rafael Nadal în turneul de la Wimbledon 2012) câştigă în faţa perechii elveţiene Maro Chiudinelli şi Henri Laaksonen (6-2, 6-4), calificându-se apoi pentru semifinale, după victoria împotriva cuplului Brunstrom - Klaasen (7-5, 7-5). Însă, perechea româno-cehă a fost învinsă de spaniolii Pablo Andujar şi Guillermo Garcia-Lopez după o partidă foarte disputată ce începuse foarte promiţător pentru Mergea şi coechipierul lui, Rosol, primul set terminându-se cu un sec 6-1; următoarele două seturi au revenit spaniolilor (6-3, 10-4). Este de remarcat faptul că, adesea, Florin Mergea a făcut dovada unui excepţional talent de a plasa cu inteligenţă mingea în spaţii de-a dreptul inaccesibile pentru adversari.


Din Gstaad: Dan Ottiger Dumitrescu (Fribourg)
Jurnalist free lance

Foto în ordine: V. Hănescu, Fl. Mergea, A. Ungur şi V. Crivoi (copyright DOD)

 

 

V.Hanescu,Gstaad, 13

1. Victor Hănescu



Florin Mergea Gstaad, 13
2. Florin Mergea

 


A.Ungur,Gstaad 13
3. Adrian Ungur



V.Crivoi,Gstaad

4. Victor Crivoi

 

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by