Volumul de poezie "Prin cosmice mistere" al lui Nicolae David publicat în România

Volumul de poezie "Prin cosmice mistere" al lui Nicolae David publicat în România

Trimis de AlexandraM la Lun, 12/12/2011 - 12:58
Volumul de poezie "Prin cosmice mistere" al poetului român Nicolae David

A apărut volumul de poezie "Prin cosmice mistere" al poetului român Nicolae David, stabilit în Elveţia.


De formaţie pictor, el transpune în poezie atât sugestibilitatea plasticităţii din propriile tablouri, cât şi energia interioară a culorii şi conturului în egală măsură suficiente pentru a crea, iată, un întreg univers, însă unul plasat, de această dată, în "microcosmosul" unui poem sau, mai mult, într-un autentic ciclu de poeme. Coeficientul sinestezic funcţionează într-un mod eficient şi cosubstanţialitatea culorilor şi cuvintelor produce un efect revelator, atâta timp cât imensitatea stihială a cosmosului este convertită într-un infinit personificat şi prezentificat prin particularitatea unor simple trăiri omeneşti. Universul constelaţiilor şi nebuloaselor, a cometelor rătăcite în eterul interstelar, devine în egală măsură o imagine poetică, dar şi o metaforă perfectă a unei existenţe umane particulare.

Anume acest indiciu al subiectivităţii, atât de puternic în poemele lui Nicolae David, propune şi permite în egală măsură o surprinzătoare deschidere înspre exemplaritatea unei universalităţi "îmblânzite", accesibilă oricui va răsfoi paginile acestei minunate cărţi. 

Prin cosmice mistere
Editura Terra Design, Gura-Humorului, 2011

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by