Blogul lui AlexandraM

A devenit un real cliseu ca atunci cand, intr-o discutie, chiar si fara pretentii sau subiect clar definit, se vorbeste despre romani si raportarea la romanism, sa se aduca automat vorba de incapacitatea acestora de a ramane uniti, de a reprezenta un tot unitar. Dezbinarea a ajuns un fel de trasatura tipic romaneasca, un fel de "dat" lipit pe fruntea unui intreg popor. Tendinta romanului de a fi in dezacord cu connationalul sau este pusa la acecasi nivel cu fatalismul ciobanului mioritic. "Suntem pusi pe cearta cu semenii si fatalisti".

Capacitatea mea de a ma entuziasma vis-à-vis de oameni sau de idei, e destul de redusa si observ ca scade invers proportional cu inaintarea in varsta. Nu e de mirare ca tin cu dintii de acest sentiment ori de cate ori il simt pe-aproape.  Cum asta seara "dintii"-mi sunt cam obositi, de teama sa nu-i pierd din intensitate, m-am gandit sa-l torn pe hartie. Ca la doctor:)

Sunt evenimente in viata ale caror aparitie si succesiune se deruleaza intr-un timp redus. E de ajuns sa inceapa, ca hop!, mai dai de ceva asemanator peste cateva zile, mai auzi o aluzie indirecta peste o saptamana, bref, datorita unor stranii coincidente, ai impresia ca tot dai cu nasu' de un subiect pana atunci ignorat sau secundar.