Blogul lui Giorgia

Cum negociezi imaginea românilor din Elveția

Astăzi, după un secol de abstinență, nu mă pot abține să nu scriu câteva rânduri în acest blog personal. Motivul se datorează unor angajați super simpatici și profesioniști ai editurii Schweizer Familie.

 

De ce îl voi vota pe Iohannis în 16 noiembrie 2014!

Simplu, pentru că mă indentific cu statulul său de identitate. Suntem ceea ce nu poate fi definit printr-un document gen pașaport sau act de identitate. Suntem oameni cu rădăcini diferite de cele ale statului în care locuim. Suntem oameni cu viziuni diferite de cele ale majorității cu care interacționăm.

 

Care sunt oamenii care doresc să obțină funcția de președinte al României

Deoarece am tot primit întrebări despre candidații la funcția supremă în stat, adica la funcția de Președinte al României, am dat o cautare pe lista celor înscriși și am găsit 14 persoane înscrise. Uitându-mă cam lung pe listă, gândurile mele au început să poarte dialoguri cu unii tineri căzuți în 89 pe străzile Bucureștiului și în alte zone din România. Tineri care azi ar avea vârsta mea, tineri care au murit cu zâmbetul pe buze că noi, cei care am scăpat, vom putea vota LIBER! 
 

Un portret incomod

Comentariile mele au fost mereu obiective chiar dacă deseori au scârțâit la urechi sensibile sau, și mai rău, au zgâriat orgolii. Românii sunt un fenomen nedescoperit încă de legile naturii. Nu există (încă) formulă ce poate fi aplicată pentru ca acest fenomen să poată fi pe deplin înțeles.  Românii sunt ființe pline de talent, sunt oameni cu inițiativă și nu e un secret că românul are și o doză bună de umor. Vorba veche "fac haz de necaz" confirmă afirmația precedentă.

Quo vadis, România?

Sâm, 11/30/2013 - 16:07 -- Giorgia

 

Legea nr. 75/1994 definește paleta cromatică a drapelului României astfel, de la stânga la dreapta: albastru cobalt, galben crom și roșu vermion.

 

Pagini

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by


 

Subscribe to RSS - Blogul lui Giorgia