Chermeza Comunității române din Geneva, cum a fost în 2009
Chermeza Comunității române din Geneva, cum a fost în 2009
După cum ştiţi, sâmbătă seară a avut loc întâlnirea românilor din Geneva, supranumită şi "Chermeză". Este interesant de ştiut faptul ca acest tip de eveniment este organizat în Geneva în fiecare an, pornindu-se iniţial de la ideea sărbătoririi zilei naţionale a României de la 1 decembrie, care cu ani în urmă era încărcată de animaţie şi tradiţie. Pe parcursul ultimilor ani însă au existat şi unele propuneri cu privire la acest eveniment, mai ales că data de 1 decembrie se află în perioada postului Crăciunului, aceasta împiedicând pe unii să se bucure de minunata bucătărie tradiţională, precum şi de petrecerea în sine... Iată că în acest an organizatorii s-au gândit să organizeze acest eveniment mai devreme, astfel încât acest impediment să fie eliminat. Din păcate au existat multe persoane care au aflat în ultimul moment despre data organizării şi mai ales faptul că sunt mulţi români care nu au ştiut că acest eveniment va avea loc.
M-a impresionat faptul că mai există încă români care se gândesc să organizeze ceva pentru români... şi doresc să subliniez efortul pe care unii dintre noi îl depun organizând ceva, punând suflet şi sperând în conservarea spiritului românesc. De astă dată însă am simţit spiritul românesc prezent, pentru câteva ore am avut sentimentul că suntem acasă auzind vorbindu-se în jurul nostru limba romană.
Mirosul de sarmale şi mititei a fost atracţia principală a acestui eveniment... având din păcate impresia, la un moment dat, că suntem într-o cantină în care grupuri de prieteni şi familii se întâlnesc pentru a gusta o sărmăluţă... nu e rău, însă mă intreb unde sunt tradiţiile ? Mi-am răspuns parţial când stăteam la coadă la sarmale şi auzind ca o boabă de piper aruncată în mămăligă: "Nu vă e ruşine dom‘le ? uite ce mici e sarmalele... şi le mai şi vindeţi la 3 franci bucata... scumpe !" iar după ce am auzit din alt colţ: "îți dai seama cât câştigă ăştia cu 3 franci sarmaua ?" mi-am zis că ceva-ceva a mai rămas din noi....
Stând la masă, făceam un exerciţiu de imaginaţie... M-am întrebat ce-ar fi fost dacă invitam un coleg de birou la acest eveniment ? Ce-ar fi putut vedea acesta despre noi ? Și am privit în jur atmosfera de cantină... grupuri-grupuri, stând la masă, mâncând şi vorbind... se arătau, din când în când, câteva toalete de seară, cu un pahar în mână... discutau şi zâmbeau politicos, creionând astfel şi o sumbră imagine de salon pe fondul ritmului muzicii lui Gică Petrescu. Cam asta se vedea...
La un semn, muzica parcă a luat-o razna... se auzea mai tare, ritmul se schimbase și parcă ne invita la dans. Surpriză însă. Nici o reacţie. Nimeni nu voia să o ia în seamă... Ba mai mult, se auzeau câteva voci stânjenite de volumul ridicat reproşând dintr-un colţ... " deranjează dom‘le... deranjează". Era adevărat... era ora 20 trecut de fix iar somnul... nu iartă pe nimeni... Mă gândeam atunci că totuşi eticheta de " chermeză " e puţin exagerată.
Am plecat gândindu-mă că poate ne-am occidentalizat... şi că, în timp, europenizarea ne va duce către pierderea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti atât de frumoase. E adevărat că îmi doream sa văd o petrecere românească în care să ne bucurăm dansând româneşte măcar o dată pe an... să ne simţim ca acasă...
Mi-au venit însă în minte petrecerile din anii trecuţi în care ambianţa a fost ceva mai caldă... mai românească... lumea dansa, chiuia şi se simţea bine, până pe la 11 noaptea când nelipsitul program de manele antrena şi alte gusturi pentru muzica românească.
Rămâne totuşi de apreciat strădania şi efortul organizatorilor de a se implica şi organiza astfel de întâlniri şi sper să ne bucurăm şi în anii ce vor veni de întâlniri româneşti.
A consemnat
Radu Pocneţ, Estavayer-le-Lac.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Comentarii
Sorry!
Nu am fost acolo, dar vazind pozele primul meu gind a fost; Oh, je.... Mese lungi si asezate ca la elvetieni! Citesc articolul si ma "felicit" pentru intuitie. Pe linga faptul ca au fost putini oameni, sala pare enorma iar (ma repet)mesele asezate in "stil" elvetian ajuta la a obtine petreceri cu atmosfera plictisitoare elvetiana.
ba nu
asa se aseaza si in Franta mesele si este o atmosfera super. Cred ca-i vorba de aere simandicoase...ca de, sintem in Geneva draga.
Semnatura!
Nici eu nu am fost acolo... DAR! Daca as fi fost, si as fi avut ceva a spune, indiferent..de bine, de rau...NU o faceam sub protectia anonimatului...
Stimati Domni si Doamne... orice ati avea de spus, aveti macar curajul sa va semnati ca deh.... asa-i politicos!
O zi faina sa aveti...si multa ingaduinta!
uffaaaa
Cu parere de rau nici eu nu am fost acolo....dar nu stiu daca este asa de important ca sarmalele erau mici sau berea proasta, face mult si intalnirea cu "ai tai" unde schimbi pareri si cu atat mai mult vorbesti aceeasi limba...
De ce trebuie sa aruncam intotdeauna cu noroi in cei ce incearca sa faca ceva....
Cei ce au intotdeauna ceva de zis....de ce nu organizeaza ei...ca venim si noi sa ne dam cu pararea.
Conferinta
Ce conferinta se tinea acolo?
Ca a chermeza nu arata.
Nu a fost nici un fel de
Nu a fost nici un fel de conferință.
:O)
:O)
Frumos ??
pai doar in umbra anonimatului poti arunca cu noroi ! Nu stiu dar acest fenomen devine demn de X-FACTOR, das Unfassbare ! Unii incearca sa faca ceva, si altii nu fac decat sa analizeze !! Dar sa puna mana sa ajute, sa se implice sa vina cu idei , sau cu critica constructiva nu e posibil.
Deci Abra, intelegi acum de ce in anonimat ?!
Felicitari organizatorilor acelui eveniment, si multumiri lui Radu pentru timpul pe care si l-a luat de-a ne descrie si noua atmosfera ...
Giorgia.
kermeza de la Geneva
D-le Radu, nu stiu daca ati fost cu adevarat la aceasta kermeza. Intr-adevar, sarmalele erau incredibil de mici, putine si foarte scumpe. Dar 3 franci reprezenta pretul unei porti de 3 din aceste sarmalute si nu pretul unei singure sarmale cum se intelege din comentariul d-voastra.
In fiecare an am onorat aceasta kermeza, dar am constatat cu stupoare ca se degradeaza calitativ pe an ce trece : produse putine si in cantitati din ce in ce mai mici(ma refer la portii de sarmale, de salate, marimea mititeilor) si preturi exagerate. Eu le propun sa opteze mai degraba pentru Cutia milei si sa ceara mai degraba sa donam bani in ea, ne-am simti mai darnici decat sa te simti furat prin acele produse infime si scumpe.
Pentru prima oara la aceasta kermeza s-a vandut bere proasta si...la cutie mare.
Parerea mea este ca s-a vrut sa se castige bani...din orice.
Daca nu ar fi fost muzica atat de placuta dar neconsiderata de unii aceasta kermeza ar fi parut mai degraba a...pomana.
Mi-aduc aminte ca un roman de-al nostru organiza acele petreceri numite "Seara romaneasca" intr-o sala din Grand-Lancy...ce produse romanesti bune, enorme si ieftine am putut manca acolo, incomparabile cu cele de la aceasta pseudokermeza...pacat ca nu le mai organizeaza, acolo ar trebui sa mearga romanii nostri, sigur ar aprecia.
Un roman de buna credinta.
Radu P
Stimate domn de buna-credinta.
Va multumesc pentru comentariile dvs pe marginea acestui subiect. As dori sa fac o mica rectificare cu permisiunea dvs fara a dori sa va contrazic. Am participat personal la aceasta chermeza si va asigur ca am cumparat in mai multe randuri preparate romanesti. Rectificarea consta in faptul ca o portie de sarmale (doua la numar) costa 6 franci. Pretul sarmalei pe bucata deci este simplu de calculat. Probabil ca preturile au fost diferite pentru unii insa va asigur ca pentru cei care nu au amici-prieteni printre cei care au oferit aceste produse, pretul este cel pe care vi l-am mentionat in articol.
Cu stima, Radu P
Pagini