Clubul Român Baden anunță programul provizoriu al evenimentelor culturale din 2016
Clubul Român Baden anunță programul provizoriu al evenimentelor culturale din 2016
Dragi iubitori ai culturii românești și susținători ai Clubului Român Baden,
De mai bine de zece ani, Clubul Român Baden realizează neîntrerupt proiecte de cultură pentru diaspora română din Elveția.
Fondat în mod spontan, dintr-o inițiativă privată și din dorința organizării unei structuri oficiale, pentru a oferi membrilor și publicului interesat evenimente culturale de excepție, Clubul Român Baden continuă să activeze prin contribuția admirabilă a susținătorilor săi, asociată cu pasiunea și efortul voluntar ale membrilor comitetului. Florin Piersic, Gabriel Cotabiță, Ducu Bertzi, Alexandru Andrieș, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Eugen Cristea, Cătălin Dorian Florescu, Mădălina Slav, Dan Mărginean, Doru Țaran sunt doar câteva dintre numele de răsunet care ne-au onorat prin spectacolele susținute, alături de mulți alți artiști - muzicieni, scriitori, pictori și ansambluri folclorice. Prin intermediul acestora am reușit să oferim o imagine actuală și dinamică a spațiului cultural românesc.
Sperăm ca și evenimentele pe care le-am pregătit în acest an, 2016, să ne adune din nou pentru a ne bucura împreună de tradiția strămoșească.
1. Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, vă așteptăm la ski și săniuș la Flumserberg. Întâlnirea va avea loc la ora 13.30 la restaurantul de la Stația Centrală, Tannenboden (informații: Alina Schlenz, tel. 076 717 29 28);
2. Sâmbătă, 9 aprilie 2016, Serată tradițională de dans și cântec alături de una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică ușoară românească - Mirabela Dauer (rezervări și informații: Camelia Costea, tel. 079 413 51 14);
3. Sâmbătă, 30 aprilie 2016, concert inedit cu Marius Ungureanu (informații: Vali Zamfirescu, tel. 079 253 32 13);
4. Sâmbătă, 28 mai 2016, un nou spectacol cu Florin Piersic (informații: Vali Zamfirescu, tel. 079 253 32 13);
5. Sâmbătă, 27 august 2016, tradiționala după-amiază de Grill, muzică folk și poezie cu Toni Schuler la Limmat Club Baden, Kanalstrasse, 5400 Baden (informații: Monica Pezzullo, tel. 078 688 04 51);
6. Sâmbătă, 10 decembrie 2016, Serbarea copiilor de Moș Nicolae și Concert de colinde și muzică folk (informații și înscrieri copii pentru spectacol: Cristina Rüegger, tel. 079 108 95 65).
Evenimentele culturale organizate de Clubul Român Baden au oferit mai ales noilor veniți ocazia de a se cunoaște și a realiza importante schimburi de informații și experiență, necesare integrării sociale și culturale în spațiul adoptiv. Totodată, pentru cei ajunși de mai mult timp în ținuturile elvețiene, întâlnirile noastre rămân în continuare un prilej, fără îndoială marcat emoțional, de a celebra tradiția națională.
Astăzi, în contextul în care imaginea românilor și a României în lume are de suferit, nu ne rămâne decât să ne promovăm valorile cele mai înalte: muzica, teatrul, literatura, cultura populară, axându-ne pe afirmația prozatorului român Marin Preda, care spunea: „Cultura e o formă de viață prin care o colectivitate umană își exprimă forța creatoare”. Pentru aceasta, însă, avem nevoie în continuare de susținerea Dvs.
Vă invităm să vă înscrieți în calitate de membri ai CRB, fiind cunoscut faptul că sumele cotizate sunt investite nemijlocit în realizarea și promovarea evenimentelor culturale românești. Activitatea membrilor de comitet constituie muncă voluntară și nu este remunerată. Cotizația anuală de membru a CRB a rămas aceeași, 60 CHF/familie și 40 CHF/persoană.
Cu mulțumiri pentru angajamentul Dvs,
Președinte CRB:
Alexander Vaida
Comitet CRB:
Cristina Rüegger
Monica Pezzullo
Camelia Costea
Alina Schlenz
Gabriela Gut
Lucian Popescu
Claudiu Cristea
Valentin Zamfirescu
Informații suplimentare:
Cristina Rüegger, tel. 079 108 95 65
Camelia Costea, tel. 079 413 51 14
Add comment