De ce româna? Pentru că „sounds exciting“
De ce româna? Pentru că „sounds exciting“
Am ales în titlu traducerea în engleză a formei germane „klingt spannend” ca să poată înțelege oricine de ce au ales româna.
Povestea începe în urmă cu șase luni, cu o hârtie banală, una din zecile pe care copiii le tot aduc cu ei în ghiozdane. Una din ele avea, de data asta, un conținut mai dubios, cu atât mai mult cu cât începea cam așa: „Dacă copilul dvs nu vorbește bine limba germană, dacă ia parte la cursuri de integrare, atunci vă invităm...“, mai departe nu am citit pentru că nu mă interesa și nici nu se potrivea profilului copiilor mei. Am trecut peste.
O săptămână mai târziu, băiatul mă întreabă: „Ai semnat hârtia? Participi la evenimentul intercultural?” Ce eveniment, ce hârtie, ce participare?.. "Mami, chiar nu vrei să prezinți limba română?” Ce să fac? Ce să prezint, cui să prezint? Cum adică nu vreau, eu mereu vreau. Orice, oricând, oricum; română să fie.
Și așa am prins din urmă informația conform căreia o școală din apropiere, cu clasele I – VI, ar urma să organizeze, în primăvara acestui an, o întâlnire interculturală, la care părinții copiilor străini au ocazia să prezinte câteva cuvinte în limba lor maternă. Cu alte cuvinte, aceștia urmau să facă cunoscută acea limbă și altor copii din școala unde copii lor învață.
Am trimis o confirmare prin e-mail persoanei care organiza evenimentul, asta la insistența băiatului meu. Am primit un răspuns că vom fi contactați și vom primi informații concrete cum va decurge acea zi interculturală. La începtul lunii februarie am fost invitați la școala care organiza evenimentul. Un număr de 23 de persoane au răspuns pozitiv acestei chemări! Aceste 23 de persoane reprezentând 18 țări. Ungaria, Albania și Kosovo aveau fiecare câte două persoane. România mă avea doar pe mine. Iar limba română a trebuit să se împace, pentru o zi, cu soarta care i-a fost în acea zi decisă de unul din schingiuitorii virgulelor ortografiei române, adică de mine.
Programul urma să fie așa:
- Ora 8:00: întâlnire în sala de sport cu toți elevii școlii și tot personalul didactic.
- Ora 8:20 până la 11:15: grupe de 12 elevi aveau ocazia să viziteze câte un atelier lingvistic, timp de 25 minute. Cu ceva pauze de 5 minute între schimburi și cu acea pauză mare de 15 minute, fiecare atelier era vizitat de trei grupe. Nu mă întrebați cum au reușit să facă împărțeala aritmetic la 600 de copii, așa încât fiecare să poată participa la minimum trei ateliere, că nu știu. Încerc să număr pe degete dar nu-mi iese, nu doar virgula e schingiuită de mine, nici matematica nu scapă nevătămată, așa mi-am propus și am jurat pe cravata roșie de pionier când am intrat în grupa numită Șoimii Patriei. Profesorii chiar au avut milă cândva de mine, iar acum a venit momentul istoric în care eu să-i reprezint cu mândrie...
Încheierea programului urma să aibă loc tot în sala de sport, cu un program pregătit de copii pentru persoanele care s-au implicat în proiect. Am fost întrebați dacă vrem să pregătim specialități culinare tradiționale, școala ar urma să plătească cheltuiala și ar pune la dispoziție bucătăria școlii. Dar nu, nu am ales să pregătesc mâncare românească. Și nu, nu am ales nici să vin cu pozele lui Nadia, Hagi, Inna sau Halep. Am ales să vin cu.. acele informații despre România pe care și eu, copil fiind, le-am primit atunci când, în prima zi de școală, universul științei s-a deschis prin limba maternă, adică prin limba română.
Am pregătit o prezentare Power Point. Imagini simple, imagini cu acele cuvinte pe care apoi copiii trebuiau să le știe în limba română. Cuvintele mulțumesc, bună ziua, la revedere, frumos și câteva din numerele de la unu la zece. Cu aceste cuvinte am creat o mică poveste iar la sfârșit le-am oferit mămăligă (da, nu m-am putut abține să nu-mi etalez talentele culinare).
Este adevărat că prima grupă care a ajuns la mine în clasă m-a luat absolut prin surprindere. Mă așteptam să fie o grupă mixtă, cu copii de diferite vârste de la clasa primară până la clasa a șasea, am avut însă parte de prichindei, mai toți clasa primară. Cum să-i entuziasmezi pe cei mici pentru o limbă complet străină lor? Cum să merg înainte cu prezentarea PP, când ei nici măcar în bănci nu puteau sta bine.. Am luat o minge și am început să jucăm un fel de prinselea cu numere în română. Apoi, am ales doar foile de prezentare, unde apăreau lupii și urșii ascunși în Munții Carpați, imaginile pelicanilor din Delta Dunării, imaginile Dunării ca fluviu ce izvorăște dintr-o țară vecină Elveției și surpriza a venit când, încercând să le testez abilitatea, le-am arătat pe hartă unde anume este așezată România și i-am întrebat în cât timp cred ei că ar putea ajunge cu mașina sau cu avionul din Zürich la București? Răspunsul lor a fost mereu corect.
Cu cea de-a doua grupă iar mi s-au dereglat planurile PP. Elevii erau ceva mai mari, deci și pretențiile informative creșteau. Am creat un paralelism, între Moldoveanu și Pilatus, între Carpați și Alpi, între limba retoromană și limba română, între portul tradițional elvețian și portul tradițional românesc. Au mai existat câteva similitudini, dar nu acelea au fost punctul culminat al prezentării, ci momentul în care am prezentat zonele geografice, zonele istorice ale României, și momentul acela când Transilvania a apărut pe ecran....
A, știm, acolo este acel castel celebru, cum îi spune? Da, exact, Bran. Și în acel castel locuia - aici recunosc că mă așteptam să spună toți în cor Dracula și mă pregăteam deja să schimb un subiect atât de delicat, nu-mi place să vorbesc copiilor despre Dracula. Dar ei, copiii, mi-au luat-o înainte spunând..“ În acel castel, Bran, locuia un prinț numit Vlad Țepeș. Ok, nu a fost el prinț dar Vlad Țepeș era deja ceva mult mai apropiat de adevărul istoric, chiar dacă nu neapărat legat de Bran.
A fost momentul în care m-am trezit la realitate și, după prezentare, înainte de încheierea celor 25 minute, i-am întrebat: de ce ați ales atelierul limbii române? Aceeași întrebare am pus-o copiilor din prima serie, în pauza aceea de 15 minute. Apoi aceași întrebare am pus-o și ultimei grupe venite la atelierul de limba română. Răspunsurile lor au fost fenomenale..
Rezumate:
- Limba română este ceva special. De ce? am întrebat. Pentru că sună special.
- Limba română este o limbă frumoasă și îmi doresc să o cunosc mai bine
- Limba română nu o vorbește oricine și dacă voi ști și eu câteva cuvinte voi fi cool
- Limba română mă ajută să vorbesc cu bunica mea, ea este din România. Tatăl meu nu știe româna, pentru că a plecat de mic copil din România
- Limba română este o limbă unică...
Aici deja m-am blocat. Să ai copii precum prichindeii din poveștile cu Zâne, care intră în clasă cu foaie și creion și își notează cuvintele pe care le văd afișate pe ecran, să ai copii din clasele primare care spun, fără dificultate, bună ziua, la revedere, mulțumesc și numără pașii pe care îi fac așa cum i-am învățat: unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt,nouă, zece; ce poate fi mai frumos și mai minunat pentru un om care a crescut cu limba română zi de zi, care vorbește această limbă dar care nu mai simte, cum simt acești copii, partea frumoasă a ceea ce noi avem în dar de la părinți și bunici.
Copiii au fost mai mult decât încântați, profesorii mi-au mulțumit că au avut ocazia să descopere limba română și primarul localității cred că nu a reușit să plece de la lecție fără să știe măcar cuvântul mulțumesc.
Nu sunt profesor. Nu sunt vorbitoarea perfectă de limbă română. Nu sunt cea mai înverșunată susținătoare a principiilor naționaliste. Nu sunt decât un om care a dat curs unei invitații și care a încercat, după puterea pe care o are, să facă tot posibilul să fie bine. Nu știu dacă mi-a reușit așa cum mi-aș fi dorit. Știu doar că acești prichindei la ceremonia de încheiere a evennimentului au strigat toți în cor (un cor de peste 600 de copii) MULȚUMESC!
Vreau prin acest text să vă încurajez, pe voi toți aceia care aveți copii, să dați curs unor astfel de invitații, poate chiar să inițiați cu părinții altor copii întâlniri interculturale. Sunt convinsă că și celelate ateliere ale celor 18 limbi prezentate au fost absolut minunate, dar pentru o jumătate de zi, pentru o grupă de peste 30 de copii, limba română și, implicit, România, prin imaginile prezentate, a avut ocazia să cucerească inimile unor prichindei.
Suportul școlii, suportul celor care au avut ideea și au pus-o în aplicare a fost imens. Elvețieni din toate spectrele politice, da, chiar și din SVP, au dat OK-ul și au susținut realizarea acestui proiect, ce s-a aflat în pregătire timp de șase luni. Iar noi, părinții care am acceptat să contribuim la eveniment, avem ocazia, de acum înainte, să ne întâlnim mai des, să promovăm în activități comune cultura țării fiecăruia dintre noi.
Nu oamenii trebuie să ajungă la limba română. Ci limba română trebuie să ajungă la oameni.. prin noi.
Câteva imagini în plus aici.
Giorgia Seeholzer,
Lucerna
Comentarii
Interes
Acest interes este specific poporului elvetian. Pe austriac sau german nu-l intereseaza chiar deloc Romania. In afara de ce se scrie in "Kronen Zeitung" sau "Bild" despre romani altceva nu este cunoscut. Am trait in aceste tari si stiu despre ce vorbesc. M-a surprins interesul pentru Romania la elvetian, chiar din primele zile cind am aterizat pe aceste meleaguri. Colegi de servici care, dupa ce am fost intrebat de tara de bastina, a doua zi m-au "informat" despre Delta, sarmale si Sapinta. Neamtul si austriacul ma "informau" despre tigani si securitate. Ma rog, pe fiecare cit il duce capul. Personal am un respect deosebit pentru bunul simt al acestui popor.