For the English version of this article follow the link.

 

Continuăm discuția cu Vlad începută mai devreme, încercând să radiografiem, ca într-o adevărată problemă de analiză, cele două universuri: România și Elveția, căutând soluții care pot veni chiar din rândurile comunității noastre, indiferent de putea socială și financiară. Cum își vede viitorul un matematician absolvent al unei universități de prim-rang, cum am putea la rându-ne să ne proiectăm un vis?

 

casa-romanilor.ch: Hai să-ncepem cu mica noastră lume: românii din diasporă. Cum ai perceput comunitatea românilor din Elveția?

Vlad Mărgărint: Într-un cuvânt? Diversă. Sistemul elvețian este de așa manieră construit încât, în general, dintre nou-veniți, selectează vârfurile. Bineînțeles, simt că acești oameni au o rădăcină românească, dar în același timp conștientizez faptul că traiul mulți ani într-o societate foarte evoluată i-a (sau poate chiar ne-a) transformat. 

Cantitatea foarte mare de muncă și oboseală cred că a făcut românii mai individualiști aici. E o părere bineînțeles subiectivă, dar pe care prefer să o spun franc și fără a ezita. Mulți dintre românii de aici sunt precum niște clădiri în care “etajele inferioare” construite in Romania, au un alt “stil arhitectural față de cele superioare”. Interiorul însă nu il pot stii , pentru că foarte mulți au dezvoltat, metaforic, “izolații termice performante.” Poate mai puțin cei aflați aici temporar, precum studenții, care își trăiesc categoria de vârstă într-o altă dinamică. 

 

C.R: Românii din universitățile elvețiene: care este experiența ta din interacțiunile cu ei?

V.M.: Aici e o trupă pe cinste! Tu ești pentru mine un model de rezistență în ETH și în societatea asta (sper că îți vei ține promisiunea pe care mi-ai făcut-o, de a răspunde și tu la un moment dat acestor întrebări).

 

C.R. (Livia): Spui asta doar că-ți iau eu interviu! Hai, spune și de ceilalți!

V.M.: Cu Victorii de la informatică, George, Andrei, Mircea , Patric, Octavian și cu Alex Păunoiu m-am conectat cel mai mult. De la oamenii ăștia am și avem de învățat cu toții multe lucruri. O parte din ei sunt foști olimpici, care pe lângă calitățile intelectuale pe care le posedă nativ, au alte trăsături pe care le găsești rar și te surprind. Sunt convins că timpul îi va pune pe locul pe care îl merită. Din toată studențimea sunt convins că eu m-am plâns cel mai mult în anii ăștia. Le mulțumesc că mi-au suportat momentele ciudate!

C.R.: Pot face românii din Elveția ceva pentru țară?

V.M.: Aș spune că românii din diaspora au făcut și au, în general, potențialul de a face multe pentru țară. Fenomenul cozilor de la secțiile de votare rămâne un simbol foarte puternic pentru mine. Am fost acolo. Filozofia personală constă în faptul că este important, de fapt, ce faci pentru Romania, fie că ești în interiorul sau în exteriorul granițelor. 

 

C.R.: Și studenții?

V.M.: Mai ales studenții. Vă voi mărturisi că m-am simțit și mă voi simți dator țării mele pentru că mi-a oferit educația gratuit. Și poate și mai mult. La schimb, în toate perioadele vieții mele de până acum, am încercat să îmi depășesc atribuțiile pentru a putea contribui la dezvoltarea României, la nivelul la care rolurile mele din acele momente mi-au permis: am fost, pe rând, om cu atribuții în organizații studențești, membru în comisiile naționale la Olimpiade, dar și un om care a adus  “exoticul aer românesc în rândul studenților de la Master în Matematică” după cum îmi spun apropiații de aici.

 

C.R.: Și totuși, putem oferi noi lucrurile de care România are într-adevăr nevoie?

V.M.: Acum câteva luni am scris oamenilor pe care i-am considerat esențiali în trecutul meu. România are nevoie de exemple, dar are nevoie și de ceva concret astăzi. Are nevoie de implementarea unor structuri în domeniile- cheie. 

 

 

C.R.: Care crezi că ar fi elementul de la care ar trebui să plecăm în cazul unei reforme?

V.M.: Simplu: ideea.  Am încercat să implementez prin oamenii care m-au format pe mine în România sau prin cei în care am încredere, idei pe care le-am văzut aici. Bineînțeles, doresc să le adaptez la ceea ce se întâmplă astăzi în România. Ar fi inutil să generez forme fără fond. Cred într-o evoluție cultural adaptată a lucrurilor, evoluție pe care sper că ai mei copii o vor simți la nivelul la care o personifică dorințele mele astăzi.

 

C.R.: Apropo ”concret”. Ai vreo experiență în acest sens?

V.M.: Un exemplu este ajutorul pe care  îl dau Centrelor de Performanță în domeniile în care am activat când eram mic. Ei m-au ajutat la început, acum mi se pare normal să duc ceva înapoi. Experiența de viață de până acum mă face sa privesc lumea într-o altă optică. Am ajuns să îi privesc altfel pe elevii săraci care se zbat să își depășească falsul statut la care îi pune nivelul financiar. Sper să fiu la un moment dat într-o poziție în care să îi ajut substanțial. Sper că acest lucru sa  le spună ceva și celor care au mai mult ca mine. Cred că de aici încep de fapt schimbările care nu au nicio factură politică. Eu cred sincer că este misiunea generațiilor de tineri de astăzi care nu au avut tangențe mari cu sistemele politice anterioare, să facem schimbările așa cum le simțim.

 

C.R.: Un sfat pentru românii din diasporă?

V.M.: Le-aș spune să se uite cu atenție în jur și să contacteze oamenii sau organizațiile care i-au inspirat sau chiar ajutat în viață. S-ar putea ca acum la rându-le să aibă nevoie de ajutor. S-ar putea să aibă nevoie de ceva concret.

 

C.R.: Trecem la Capitolul ”Proiecții”. Unde vezi România în 10 ani?

V.M.: Sper ca în 10 ani senzaționalul sa aibă alt sens in Romania decât cel de astăzi: să fie o discuție culturală, performanță în orice domeniu și nu un eveniment tragic sau o dramă. Sper ca în 10 ani prima pagină a ziarelor să fie mai des ocupată de adevărate modele- modele care astăzi nu produc senzațional, ci doar bun-simț, care după cum știm cu toții, astăzi nu vinde.

Sper ca în 10 ani România să aibă un respect mult mai adânc pentru profesionalism. Sper ca justiția să își continue traiectul ascendent, fiind convins ca aceasta va ajuta toate celelalte sectoare profesionale. Poate sunt optimist, dar știu un instrument care aplicat astăzi va face diferența în viitor: Educația. Pentru acest lucru am fost gata să fac orice în acești 2 ani în Zürich. Acest instrument este de fapt fundamental în societatea elvețiană. Sper ca statul român să conștientizeze că o investiție adevărată în educație va face o diferență semnificativă în viitor.

 

C.R.: Dar pe tine unde te vezi în 10 ani?

V.M.: Cel mai mult sper să îmi fi întemeiat deja o familie frumoasă. Sper să rămân la fel de curios. Dacă voi fi suficient de bun, sper să fiu încă în mediul academic. Sper ca viața pasională, constant în afara zonei de confort, pe care am trăit-o până acum și pe care voi continua să o trăiesc, la cum îmi cunosc firea, să îmi ofere posibilitatea să îi ajut pe alții să își depășească momentele grele. Asta se va întâmpla doar dacă voi reuși eu să trec prin ele prima dată. Nu (mai) îmi este frică!

 

Rămân multe lucruri în urmă aici, și o dată cu ele, o parte a sufletului meu. 

Nu toți ne naștem cu aceleași șanse, dar asta nu spune nimic despre câte putem face în viață.