Lucian Popescu




Pictorul Lucian Popescu s-a născut la 17 octombrie 1936 în comuna Unirea, judeţul Călăraşi. A urmat cursurile liceului din Călăraşi, liceului „Mihai Viteazu“ din Bucureşti şi a absolvit în 1954 liceul I. L. Caragiale din Bucureşti. interviu

Talentul său a fost remarcat din primii ani de liceu de către profesorul Teodor Romanaţi, care l-a iniţiat în secretele picturii. În timpul liceului a câştigat locul întâi la un concurs regional de pictură, ce a avut loc în anul 1953. Este unul din câştigătorii concursului de desen organizat, în 1961, de Studioul Anima-Film (sub conducerea regizorului Ion Popescu Gopo), urmând apoi cursul special de tehnici de animaţie, perspectivă şi grafică, organizat de studioul român de animaţie, pregătindu-se să devină animator.

A lucrat ca desenator tehnic, mai apoi ca proiectant în arhitectură, a colaborat cu lucrări de grafică la revista de specialitate „Celuloză şi Hârtie“ RECOM („REclama COMercială“) şi, împreună cu unchiul său, graficianul Gheorghe Popescu, la Editura Agro-Silvică. Din 1974 trăieşte în Elveţia împreună cu familia sa, lucrând ca grafician pentru concernul ABB din Baden, până în 1996, când a ieşit la pensie. În prezent pictorul locuieşte în Nussbaumen, ducând o viaţă activă, culturală şi românească. Domnia sa este unul dintre iniţiatorii Clubului Român Baden.

În anul 2000 a reprezentat Elveţia cu două lucrări (din cele 5 cu care a participat fiecare ţară) la „Expoziţia de artă a mileniului“ organizată la sediul Naţiunilor Unite din New York, în sprijinul UNICEF. „Tabloul prezintă prospeţimea, atmosfera, lumina în structura lemnoasă, ce m-a interesat deosebit, încercând echilibrul între culorile verde-maron şi, ca mereu, construcţia în sine, perspectiva. Am venit in Elveţia în 1974 ca refugiat politic şi am vrut să fac ceva pentru ţara mea de adopţie, în schimbul anilor mei petrecuţi aici.“ - referire la opera Primăvară în Wallis-Stalden din 1999, una din cele două lucrări participante la expoziţia din New York.

Reproduceri după lucrările sale au fost folosite la realizarea unor calendare, carduri telefonice şi broşuri de afaceri. Lista expoziţiilor vorbeşte de la sine despre talentul pictorului Lucian Popescu.

Talentul său pentru detaliu şi culoare este dovedit, mai jos, de o mică parte din operele sale. Gruparea acestora pe seturi este arbitrară, încercând să ajute la consultarea variantelor elecronice. Atenţie, aceste reproduceri sunt departe de calitatea originalelor.

Opere



înapoi prima pagină