Legea nr. 75/1994 definește paleta cromatică a drapelului României astfel, de la stânga la dreapta: albastru cobalt, galben crom și roșu vermion.

Contrar propagandei comuniste, albastru simbolizează înțelepciunea, galbenul pasiunea, căldura, lumina, roșul ar putea defini determinarea și dragostea. Aceste culori au și unele conotații negative. Albastrul poate reprezenta indiferența, răceala, evadarea din realitate spre un zenit necunoscut, galbenul poate întruchipa invidia, gelozia, pasiunea oarbă, irațională, iar roșul, da, roșul a fost bine ales de comuniști: violență, sânge, furie….a fi „roșu de mânie“ sau „a vedea roșu“ în fața ochilor, sunt expresii derivate din simbolistica culorii.

Nu întâmplător fiecare partid își alege cu mare grijă culorile sau logo-ul care urmează să reprezinte platforma politică pe care o va susține.  La fel, aceste culori, simbolistica drapelului, pătrunde în conștiința colectivă a unei națiuni modificându-i percepția apartenenței. Unii sunt poate mai „albaștrii„ ca alții, sau unii mai „roșii“ depinde de contextul social în care au trăit și și-au format acea conștiință națională. Și albaștrii și roșii și galbenii aparțin aceleași Națiuni; fac parte din acelaș popor și sunt acel nucleu viu care dau formă vie societății.

Ce te faci, însă, când paleta cromatică descrisă de legea nr.75 nu este respectată? Ce te faci când nici dimensiunea de 2 la 3 nu este aplicată? Ce te faci când roșul devine purpur, acoperind doua treimi din spațiu, când galbenul devine palid, o linie fină ce desparte albastrul de roșu, și ce te faci când albastrul de fapt…dispare? Cum, aceste schimbări nu au  avut  loc? Sigur că nu, ele vor prinde contur doar atunci când acel nucleu al societății își va schimba definitiv menirea. Sau altfel spus, culorile unui drapel se schimbă și ele – mai devreme sau mai târziu- în funcție de direcția politică aleasă de națiune, prin vot sau nu…

Anul acesta cea mai plăcută experiență am avut-o când explicând pe scurt simbolistica culorilor drapelului României unui înflăcărat  elvețian « anti-est-europa », am primit un răspuns scurt : avem ceva în comun (la culorile drapelului se referea) culoarea roșie, pasiunea.

A doua surpiză, plăcută, tot de la el a venit. Exprimându-ne dezacordul nostru față de conflictele interne care blochează dezvoltarea socială în România, argumentând astfel acele exporturi de imagine negativă, am primit răspunsul neașteptat de lucid:  »România se confruntă cu aceleași probleme sociale și politice cu care se confruntă multe țări din Europa, nu este o excepție, și nici nu este izolată. România are nevoie de timp și de oameni care să se implice în procesul de schimbare a mentalității comuniste » Răspunsul ar putea fi interpretat ca fiind diplomatic, dialogul cu el având loc într-un cerc închis, și totuși atât eu cât și persoanele prezente la acel dialog pot confirma că dialogul a fost liber….deci sincer, deschis, lipsit de acea diplomație cu care suntem confruntați în ultimii doi ani prin atitudinea selectivă a diplomaților români la Berna. Chiar dacă mulți tineri poate nici nu percep mentalitatea comunistă ca atare, ce bântuie încă printre noi, cei de vârstă mijlocie o pot identifica mult mai bine, prin prisma experienței anilor trăiți înainte de 1989 în România.

Quo vadis, România în anul 2014 ? Spre roșu presărat cu galben…sau spre albastrul acelei Europe unite ?  La mulți ani, 01. Decembrie 2014 !

Giorgia Seeholzer, Lucerna