Mă întrebam azi-dimineaţă

cum ar fi fost să fi trăit

cândva, cu secole în urmă

când a gândi spunea că-exişti

şi când gândeai ştiai că rişti, 

nu ca acum...

Mă mai gândeam 'n acelaşi sens, 

să fi trăit, cândva, 'ndeva, 

când Aristote susţinea

diverse teze, îmbrăca idei

spunea, scria, gândea, se răzgândea, 

iar noi, oare noi existam? 

şi dacă, printr-un foarte-enorm hazard

eu chiar aş fi putut fi, exista?

Şi prin acelaşi şi enorm hazard

iubit pe Aristote îl aveam?

Mai eram eu şi astăzi tot aici

sau împlinită eu m-aş fi simţit şi 

n-aş mai fi avut de ce iar a mai fi?