Școala de Vară „O oră pentru democrație” la final - impresii
Școala de Vară „O oră pentru democrație” la final - impresii

S-au stins și ultimele ecouri ale cursurilor și evenimentelor din cadrul Școlii de Vară organizate de AREI-EC în cadrul programului O oră pentru democrație.
12 elevi din trei licee diferite, cu profiluri diferite, s-au reunit în Elveția, la Malters (LU), pentru a afla cât mai multe despre democrația participativă, direct de la sursă. În timpul dialogului politic organizat de Giorgia Seeholzer la Malters, pe 14 iunie, invitații au fost pur și simplu asaltați cu întrebări de către tinerii români. Expoziția de fotografie „Aripi de borangic”, prezentată în timpul evenimentului, a făcut furori atât printre români cât și printre elvețieni.
La Berna, elevii au asistat la discuțiile din cadrul unei sesiuni parlamentare, fiind impresionați de stilul argumentărilor și de sistemul electronic de vot, au discutat cu Co-președinții Grupului Parlamentar de Prietenie Elvețiano-Român despre colaborarea la nivel parlamentar dintre cele două state și au vizitat clădirea Parlamentului Federal.
Elevii din Lucerna, de la Kantonschule, le-au arătat românilor felul în care învață și răspund la ore, iar reprezentanții Jugendparlament Luzern și Kinderparlament Luzern le-au povestit cum se implică tinerii de la vârste destul de fragede în treburile cetății...
S-au purtat discuții interesante, s-au schimbat date de contact, s-au făcut promisiuni de a ține legătura în continuare. Fiecare din invitații AREI-EC la această Școală de Vară și-a arătat interesul de a colabora pentru a-i ajuta pe tinerii români să învețe cât mai multe si să devină promotori ai sistemului democrației reale în țara lor.
În scurtele peregrinări prin împrejurimi, elevii au apreciat mândria națională a elvețienilor, onestitatea, respectul față de semeni manifestat în toate aspectele vieții cotidiene și și-au promis să promoveze aceste valori și în comunitatea lor.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, care ne-au ajutat să promovăm și să organizăm această Școală de Vară. Mulțumim din inimă donatorilor care ne-au susținut financiar pentru a face ceva mai mult pentru acești copii extraordinari.
Fie că a fost vorba de oameni obișnuiți, fie că a fost vorba de consilieri comunali sau cantonali, fie că a fost vorba de deputații federali sau senatori întâlniți pe parcursul Școlii, elvețienii au fost impresionați de interesul arătat de copiii României. După cum spunea Excelența Sa doamna Ambasador Anca Opriș atunci când i-a întâlnit, elevii severineni au fost adevărați ambasadori ai țării lor oriunde au ajuns.
Am cunoscut, în timpul Școlii de Vară, tineri minunați care își doreau să învețe cât mai mult pentru a fi capabili mai târziu să determine și chiar să producă schimbări pozitive în comunitatea lor. Cu ajutorul vostru, AREI - Elveția Centrală dorește să îi susțină în continuare pe acești tineri pentru ca prin punerea în aplicare a tot ceea ce au învățat să poată produce acasă o schimbare reală... în bine...
(Albume foto: https://www.facebook.com/OrapentruDemocratie)
Echipa AREI - Elveția Centrală
Add comment